Claudiu Zamfir

Demisie importantă de la vârful Uber

Thumbnail

Compania de transport în sistem de ride-hailing Uber, prezentă și în România, trece printr-o schimbare la vârf: managerul de produs (Chief Product Officer - CPO), Manik Gupta, a demisionat din funcție, luni, după un an de când fusese promovat în acestă poziție.

Potrivit TechCrunch.com, Gupta va mai asigura poziția de CPO în Uber până pe 13 decembrie 2019. El a invocat motive familiale pentru demisie.

"După câteva discuții cu Dara (Dara Khosrowshahi - directorul general al Uber - n.r.), precum și cu familia mea - și acum că am trecut prin listarea la bursă și printr-un an important pentru companie - am luat decizia grea de a părăsi Uber", a scris Gupta într-o notă, citată de TechCrunch.com.

Manik Gupta s-a alăturat Uber în anul 2015, într-o funcție de director senior pentru produsele Marketplace și Hărți ale companiei, iar în noiembrie 2018 a fost promovat în funcția de Chief Product Officer al Uber.

CPO este una dintre cele mai importante funcții executive într-o companie mare americană, acesta raportând direct CEO-ului. CPO-ul este cel care conduce setarea direcției și strategiei de produs a companiei și gestionează permanent dezvoltarea produselor.

Înainte de aplicația Uber și serviciile sale conexe, Manik Gupta a lucrat la Google Maps timp de șapte ani, iar mai înainte a activat la Hewlett Packard. El este originar din India, unde a copilărit, și-a făcut studiile și a dezvoltat prima sa afacere, un startup de comerț online, BuyItTogether.com, pe care l-a vândut unei companii norvegiene.

Uber s-a listat la Bursa de la New York în mai 2019, la o valoare de 82 miliarde dolari, după ce avusese pierderi de 1 miliard de dolari pe primele 3 luni ale anului. Și cel mai recent, pe trimestrul al treilea, Uber a raportat pierderi de 1 miliard de dolari, la venituri de  3,8 miliarde de dolari.

Uber a fost înființată în martie 2009 de antreprenorii americani Travis Kalanick și Garrett Camp. Firma cu sediul central la San Francisco este un exponent al economiei colaborative (sharing economy), alături de Airbnb (pe partea de locuințe), care se bazează pe utilizarea în comun a proprietăților persoanelor fizice.

În august 2017, fondatorul Travis Kalanick a fost înlocuit în funcția de director general (CEO) de managerul iranian-american Dara Khosrowshahi.

Travis Kalanick și Garrett Camp mai dețin pachete minoritare de acțiuni în firma pe care au înființat-o acum 10 ani, 8%, respectiv 6%.

Cei mai mari acționari în Uber sunt grupul japonez SoftBank (16%) și fondul de investiții Benchmark Capital Partners (11%). Printre acționarii Uber se numără și Alphabet (5%), grupul care deține compania Google.

În România, Uber s-a lansat oficial în februarie 2015, la București. Apoi aplicația a intrat în alte 4 orașe: Cluj-Napoca, Timișoara, Brașov și Iași.

Operațiunile Uber din România sunt conduse de directoarea Nicoleta Schroeder. Ea este fiica fostului președinte al Autorității Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), Gelu Diaconu.

Parallax

Vizualizari
4742
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri