Adi Iacob

Cum vor arăta căutările pe Google dacă va intra în vigoare legea europeană a copyright-ului

Thumbnail

În luna septembrie a anului trecut, Parlamentul European a votat în favoarea directivei privind drepturile de autor. Regulamentul este o actualizare a unei directive din 2001 privind copyright-ul și vizează modernizarea acestor reguli pentru epoca digitală. În acest fel, UE dorește să oblige platformele precum Google sau Facebook să plătească pentru secvențele de conținut pe care le preiau de la furnizorii media (așa-numita taxă pe link) și platformele de distribuție (Youtube, Facebook) să scaneze conținutul încărcat de utilizatori pentru a se asigura că sunt respectate drepturile de autor. Acum, pe măsură ce negocierile privind formularea finală a directivei se încheie, Google a publicat o serie de imagini care demonstrează cum vor arăta paginile motorului de căutare dacă acest regulament intră în vigoare: o pagină cu rezultate de căutare goale.

În capturile de ecran (publicate de SearchEngineLand.com), Google a demonstrează cum pot arăta căutările utilizatorilor. Dacă un utilizator din UE caută "cele mai recente știri", el ar vedea pur și simplu link-uri către site-urile mass-media. În aceste imagini nu există rezumate, titluri sau imagini.

Thumbnail
Thumbnail
(sursa: SearchEngineLand.com)

 

Într-o postare din decembrie, de pe blogul companiei, vicepreședintele departamentului Google News, Richard Gingras, a explicat poziția companiei cu privire la articolul 11, argumentând doar publicațiile mari ar beneficia de acest regulament, iar Google ar fi forțat să aleagă "câștigători și perdanți" atunci când plătește pentru conținut.

"Serviciile online, dintre care unele nu generează venituri (de exemplu, Google News), ar trebui să facă alegeri cu privire la editorii cu care fac parteneriat (...) În prezent, peste 80.000 de site-uri de știri din întreaga lume pot apărea în Google News, însă articolul 11 va reduce drastic acest număr", scrie Richard Gingras.

Ce se întâmplă în prezent

După ce Parlamentul European a votat în favoarea directivei în septembrie trecut, aceasta a intrat într-un proces cunoscut sub numele de "trilog", care reprezintă negocieri între Comisie, Consiliu și Parlament.

Aceste triloguri dau politicienilor din UE o șansă de a modifica textul directivei privind drepturile de autor și, eventual, să elimine unele părți. Pentru a face acest lucru, reprezentanții țărilor care reprezintă mai mult de 36% din populația UE ar trebui să se unească, scrie The Verge. Acesta este motivul pentru care ONG-uri precum Electronic Frontier Foundation au încurajat cetățenii din țări cheie, cum ar fi Polonia și Germania, să insiste în discuțiile cu reprezentanții lor.

Dar aceste negocieri nu sunt publice și este imposibil de prevăzut ce schimbări ar putea fi făcute. Următoarea etapă majoră este votul de astăzi (18 ianuarie) al Consiliului European. Dacă legislația va trece, va urma o ultimă negociere între Parlamentul European și Consiliu pe 21 ianuarie și apoi un vot final în luna martie. 

Ulterior, țările UE vor trebui să înceapă să pună în aplicare Directiva privind drepturile de autor din 2021, iar rezultatele căutării goale prezentate de Google ar putea deveni o realitate.

Parallax

Vizualizari
7434
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri