Denisa Crăciun
Prețul bitcoin (BTC) a sărit de 41.000 de dolari, luni, 4 decembrie, pentru prima dată în acest an, conform datelor de pe Coinmarketcap. Totodată, și Ethereum, Cardano și XRP, alte trei criptomonede populare în România, au crescut luni.
Luni, 4 decembrie 2023, prețul BTC, considerată cea mai populară criptomonedă din lume, a ajuns la 41.700 dolari. Bitcoin a depășit astfel valoarea de 40.000 dolari pe care o atinsese ultima dată în aprilie 2022. Amintim că prețul maxim istoric atins de Bitcoin a fost de aproape 67.000 de dolari, pe data de 10 noiembrie 2021. Luni, 4 decembrie 2023, la ora transmiterii acestei știri, BTC se tranzacționa la prețul de 41.542 dolari.
De asemenea, Ethereum a depășit luni dimineață pragul de 2.200 dolari, ajungând la un moment dat la 2261 dolari. Luni, 4 decembrie 2023, la ora transmiterii știrii, ETH se tranzacționa la un preț de 2251 de dolari.
Și Cardano (ADA) a crescut luni, începând ziua cu prețul de 39,78 de cenți. La ora transmiterii acestei știri, ADA se tranzacționa la un preț de 41,34 cenți.
De cealaltă parte, altă criptomonedă populară în România, XRP, era de 62,97 cenți, luni, ajungând până la 63,43 cenți. La ora transmiterii știrii, XRP se tranzacționa la un preț de 63,98 cenți.
Solana, un alt cryptocoin destul de popular pentru românii care tranzacționează pe eToro, a crescut joi până la 65 de dolari și 7 cenți, iar apoi a scăzut într-un interval de 3 ore, ajungând la 63 dolari și 67 cenți. Luni, 4 decembrie 2023, la ora transmiterii știrii, SOL se tranzacționa la un preț de 64 de dolari și 18 cenți.
Criptomoneda românilor de MultiversX (ex Elrond), EGLD, a urcat, duminică, 3 decembrie 2023, până la un preț de 52 de dolari și 75 de cenți, dar pentru scurt timp. Luni dimineață, 4 decembrie 2023, prețul EGLD era de 48 de dolari și 69 de cenți. Luni, la ora transmiterii știrii, EGLD se tranzacționa la un preț de 50 de dolari și 83 de cenți.
---