Redacția StartupCafe.ro
Compania-mamă a TikTok, ByteDance, se evaluează la aproximativ 300 miliarde dolari, după ce a contactat investitorii recent pentru un program de răscumpărare de acţiuni, conform unor surse familiare cu situaţia şi unui document consultat de Reuters, citată de News.ro.
ByteDance le-a oferit investitorilor, în ultimele săptămâni, un preţ de 180,70 dolari/acţiune, ceea ce reprezintă o creştere de 12,9% faţă de preţul de 160 de dolari/acţiune din programul anterior de răscumpărare.
Potrivit unei surse, compania nu are planuri imediate de listare la bursă, iar programul de răscumpărare este o modalitate de a asigura lichiditatea ByteDance.
Acesta este al treilea program de răscumpărare pentru investitori, ByteDance desfăşurând astfel de acţiuni din 2022.
În decembrie 2023, compania s-a oferit să răscumpere acţiuni în valoare de aproximativ 5 miliarde dolari, la un preţ de 160 dolari/acţiune, evaluând compania la 268 miliarde dolari.
În contextul unei bătălii legale cu autorităţile americane, ByteDance are termen până pe 19 ianuarie să vândă TikTok, altfel riscând interdicţia aplicaţiei în SUA.
O lege semnată de preşedintele Joe Biden prevede eliminarea proprietăţii chinezeşti asupra TikTok, din considerente de securitate naţională.
Atât TikTok, cât şi ByteDance au dat în judecată guvernul SUA în luna mai, încercând să blocheze legea.