Denisa Crăciun

O companie IT românească vrea să se listeze pe piața AeRO a BVB

Thumbnail

Compania românească de IT AROBS Transilvania Software, fondată la Cluj-Napoca, intenționează să se listeze pe piața AeRO a Bursei de Valori București (BVB).

Compania își propune ca acțiunile sale, care vor fi disponibile sub simbolul de tranzacționare AROBS, să fie listate la BVB până la sfârșitul anulul 2021, potrivit unui comunicat de presă transmis joi StartupCafe.ro.

„Am reușit să combinăm, sub o singură umbrelă, partea de servicii de dezvoltare software, cu zona de creare de soluții software. Suntem rezilienți și ne adaptăm tehnologiilor și nevoilor din piață, cu un mod de operare axat pe dezvoltarea globală, construit de o echipă diversă, în șapte locații din țară și șapte în afara țării. Avem o mentalitate de start-up, combinată cu experiența de corporație. Suntem europeni la origini, internaționali prin cultură, iar activitatea noastră se află într-o continuă expansiune. Listarea la bursă și derularea unor operațiuni corporative prin intermediul pieței de capital și cu sprijinul investitorilor reprezintă un nou vehicul de creștere a afacerii pentru anii ce urmează,” a spus Voicu Oprean, fondator și CEO (director general) al AROBS.

AROBS va realiza un plasament privat pentru acțiuni, înainte de listarea pe bursă, prin care vrea să atragî în jur de 75 milioane de lei prin majorarea capitalului social al companiei cu 13,62%.

Plasamentul pentru noile acțiuni ordinare ale AROBS va avea loc în luna octombrie 2021.

Capitalul obținut în cadrul plasamentului privat va fi utilizat pentru achiziționarea altor companii din domeniul IT – servicii software, soluții de management de flotă, precum și pentru optimizarea afacerilor - atât la nivel național, cât și internațional, prin intermediul cărora compania își va putea accelera creșterea și își va consolida poziția pe piețele în care este prezentă.

„Totodată, AROBS are în vedere extinderea și în plan geografic, prin întărirea filialelor din Germania și Marea Britanie și prin deschiderea unei filiale în America de Nord, precum și prin dezvoltarea unor noi linii de expertiză și specializări, compania considerând că cererea tot mai ridicată pentru servicii și soluții software pe plan global reprezintă un context de piață benefic pentru AROBS”, conform companiei.

Cine este AROBS

AROBS Transilvania Software este o companie fondată în 1998 de Voicu Oprean și este specializată în furnizarea de soluții software personalizate, bazate pe cele mai noi tehnologii.

AROBS deține, de asemenea, mai multe soluții software care sunt deja impuse pe piața românească și în Europa Centrală și de Sud-Est.

Dezvoltarea de soluții personalizate pentru clienți este realizată prin folosirea de tehnologii pentru web, mobile, embedded și cloud de ultimă generație.

Toate aceste servicii sunt folosite de companii globale din industrii precum automotive, turism & ospitalitate, IoT, industria farmaceutică, instituții bancare, întreprinderi majore din diverse domenii de activitate, susține compania.

Portofoliul de clienți al AROBS cuprinde peste 8.000 de companii din 14 țări din Europa, America și Asia, atât în zona de produse, cât și în cea de servicii.

Din 2003, compania dezvoltă produse software și soluții proprii precum TrackGPS, o soluție de gestionare și monitorizare a flotelor auto, Optimall, o suită de automatizare a companiilor din retail HoReCa și distribuție, RateWizz - aplicație dedicată industriei hoteliere, precum și o soluție pentru digitalizarea manualelor școlare.

În urmă cu câteva luni, AROBS a lansat MonePOS, soluție de plăți prin mobile POS, contactless și paperless.

În 2020, AROBS Transilvania Software suusține că a înregistrat, la nivel individual, o cifră de afaceri de 154,5 milioane de lei, EBITDA de 46,6 milioane lei și un profit net de 40,4 milioane. Pentru 2021, compania estimează venituri la nivel consolidat în Grupul AROBS, de 192,7 milioane de lei și EBITDA consolidat de 52,8 milioane lei.

Parallax

Vizualizari
500
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 

  Ultimele știri