Claudiu Zamfir

Cele mai mici salarii din IT-ul românesc

Programator - IT - 2022 - Dreamstime

IT-ul este unul dintre domeniile în care și firmele din România acordă salarii mari comparativ cu celelalte business-uri, dar acum eJobs, cea mai mare platformă online de recrutare de pe piața românească, arată și cât de jos pot coborî remunerațiile nete din sectorul tehnologiei informației de la noi.

Brăila este orașul cu cea mai joasă medie a salariilor nete din sectorul IT românesc, cu 2.800 de lei pe lună, conform datelor raportate în sistemul Salario al eJobs.

Media salariilor nete în IT, la nivel național, este de 6.000 de lei pe lună, în creștere cu 10% față de începutul anului 2022. Pragurile salariale crescute, chiar și pentru începători, au făcut ca IT-ul să fie prima opțiune de reconversie profesională a celor care vor o schimbare de carieră.

„Candidații din IT sunt cunoscuți drept privilegiații pieței de recrutare – își găsesc foarte ușor job, sunt bine plătiți, iar avansul tehnologic rapid le permite să aibă permanent oportunități de creștere. Acest avans tehnologic, cât și numărul insuficient de specialiști în IT le creează contextul de a fi extrem de selectivi atunci când vine vorba de angajare. Cu un deficit de aproximativ 25.000 de IT-iști, companiile sunt nu doar generoase în ofertele financiare pe care le fac, dar și foarte deschise la a primi candidați care au trecut printr-o reconversie profesională către acest domeniu. Deși aceștia pornesc de la un nivel de juniorat, angajatorii sunt dispuși să investească mai departe în specializarea lor la locul de muncă”, spune Roxana Drăghici, Head of Sales în cadrul eJobs România.

Potrivit datelor Salario, comparatorul salarial eJobs, 32,6% din angajații  IT din România câștigă lunar între 4.000 și 7.000 de lei, iar 21%, între 7.000 și 10.000 de lei. Salarii de peste 10.000 de lei încasează 16,2% dintre cei care și-au introdus datele salariale în platformă și 14,2% iau lunar între 3.000 și 4.000 de lei.

„Din multe puncte de vedere, IT-ul este un domeniu atipic. Spre exemplu, vedem specialiști foarte căutați, care ajung să ocupe poziții cheie în companie și încasează salarii comparabile sau chiar mai mari decât ale unui CEO. Este cazul arhitecților IT, spre exemplu, care pot câștiga și 40.000 de lei pe lună. Pragurile sunt ridicate chiar și pentru juniori, astfel încât salariile de intrare sunt de aproximativ 3.500-4.000 de lei pe lună. În ceea ce privește media salarială pentru programatori, aceasta este de 6.000 de lei”, explică Roxana Drăghici.

În acest moment, IT-ul este al șaptelea cel mai important angajator din piață, cu peste 4.000 de joburi scoase la bătaie numai în ultima lună. Este, totodată, și domeniul în care angajatorii manifestă cea mai mare flexibilitate privind munca remote. „Este un tip de flexibilitate pe care o vedem nu doar în România, ci și în străinătate. De altfel, din ce în ce mai mulți IT-iști români lucrează din țară pentru angajatori de peste hotare, la fel cum și companiile de la noi importă specialiști din alte țări fără a le condiționa angajarea de prezența fizică la birou”, detaliază Roxana Drăghici.

Tot în ultima lună, pe eJobs.ro au fost înregistrate 121.000 de aplicări pentru locurile de muncă din IT, cei mai activi fiind candidații cu vârste cuprinse între 25 și 35 de ani, urmați de cei între 36 și 45 de ani și cei de peste 45 de ani. Este, de altfel, domeniul care atrage cele mai multe aplicări din partea candidaților cu senioritate în carieră.

Cele mai mici salarii medii nete introduse până în acest moment de către angajații din IT sunt pentru joburile:
    • Junior Graphic Designer - 3.000 lei
    • Tehnician PC – 3.500 lei
    • IT Helpdesk - 4.000 lei
    • QA Analyst  - 4.000 lei
    • Analist servicii client - 4.000 lei.

Orașele cu cele mai mici salarii MEDII nete din IT sunt:
    • Brăila: 2.700 lei
    • Râmnicu Vâlcea: 2.800 lei
    • Alba Iulia: 3.000 lei
    • Târgoviște: 3.000 lei
    • Botoșani: 3.000 lei.

Orașele cu cele mai mari salarii MEDII nete din IT sunt:
    • București : 6.500 lei
    • Timișoara: 6.000 lei
    • Cluj - Napoca: 5.800 lei
    • Brașov: 5.500 lei
    • Sibiu: 5.500 lei

Iată și care sunt pozițiile pentru care s-au înregistrat cele mai mari valori salariale din acest domeniu:
    • Arhitect IT: salariul mediu net la nivel național - 11.115 lei, salariul maxim introdus în Salario – 40.000 lei
    • CTO: salariul mediu net la nivel național - 14.000 lei, salariul maxim introdus în Salario - 36.000 lei
    • Product manager: salariul mediu net la nivel național – 9.000 lei, salariul maxim introdus în Salario - 25.000 lei
    • Senior Project Manager: salariul mediu net la nivel național – 11.700 lei, salariul maxim introdus în Salario - 25.000 lei
    • Developer: salariul mediu net la nivel național – 6.000 lei, salariul maxim introdus în Salario – 22.000 lei.

În acest moment, pe eJobs.ro, cea mai mare platformă de recrutare din România, sunt disponibile peste 35.000 de locuri de muncă. Peste 460.000 de specialiști și-au introdus veniturile până în prezent în Salario comparatorul de salarii eJobs.

Cu 4,8+ milioane de CV-uri, peste 2 milioane de vizitatori unici pe lună și 300.000+ companii care au beneficiat de serviciile lor, eJobs este cea mai mare platformă de recrutare la nivel local.

Parallax

Vizualizari
12554
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu
poza de profil
J
J
Salariu mediu net national in IT a fost 9.549 lei in iulie, datele platformei Salario clar nu sunt reprezentative pentru intregul sector. Cred ca ejobs e ultima optiune pentru cautarea unui job in cazul programatorilor cu experienta, e pur si simplu inutil.

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri