Raluca Abrihan

BestJobs: În vacanța de vară, românii sunt preocupați să își caute joburi

Thumbnail

Chiar dacă este o perioadă în care cei mai mulți angajați își iau concediu, românii au continuat să aplice la joburi în număr chiar mai mare decât în perioadele anterioare. Astfel, companiile au înregistrat cu 18% mai multe aplicări la joburi în luna iulie și cu peste 5% mai multe aplicări față de aceeași perioadă a anului trecut, arată BestJobs.

Care sunt joburile care au atras atenția candidaților chiar și în perioada concediilor

În luna iulie, candidații au aplicat în număr mare la joburile din domeniul Financiar-Contabilitate (peste 20.000 de aplicări), BPO (peste 17.000 de aplicări), Inginerie (peste 15.000 de aplicări), Transport (peste 14.000 de aplicări), Resurse Umane (peste 13.000 de aplicări), Medical & Pharma (peste 12.000 de aplicări) și Vânzări, cu peste 10.000 de aplicări.

Două luni la rând, sectorul bancar a atras cei mai mulți candidați, cu peste 9.000 de aplicanți în luna iulie, în creștere cu 39% față de luna anterioară

Un alt studiu BestJobs arată că cei mai mulți angajați români consideră că o vacanță liniștită, în care să se deconecteze de la job și să-și petreacă timpul cu familia sau prietenii, are impact direct asupra performanțelor la job. Cu toate acestea, doar unul din cinci reușește să se detașeze complet și să se bucure de vacanță fără să stea cu gândul la job.

Ceilalți patru din cinci rămân într-un fel sau altul conectați la jobul lor, fie pentru că sunt sunați de colegi sau chiar de șefi pe teme legate de serviciu în zilele libere sau chiar pentru că trebuie să lucreze din concediu.

Aproximativ 21% știu încă de când pleacă în vacanță că va fi nevoie să lucreze dacă apar urgențe, însă mizează că astfel de situații vor fi rare și că nu le vor consuma mai mult de câteva ore din tot concediul. Alți 10% sunt convinși că va fi nevoie să lucreze cel puțin 1-2 ore în fiecare zi de vacanță, iar 14% pur și simplu nu știu ce le rezervă jobul în perioada concediului. Restul de 55% sunt convinși că nu va fi nevoie să lucreze în zilele libere, dar nu au nicio certitudine.

Parallax

Vizualizari
1027
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri