Raluca Abrihan

Cât câștigă influencerii din România și Bulgaria din campaniile pe Instagram

Thumbnail

Piața de publicitate online (digital advertising) din Bulgaria este estimată la 89 milioane euro în 2021, în timp ce piața din România are o valoare de 377 milioane euro, dar un ritm de creștere similar (13%). Conform estimărilor MOCAPP, raportate la mărimea pieței de Influencer Marketing din Europa, volumul de business derulat cu ajutorul creatorilor de conținut din Bulgaria se ridică la circa 1,5 mil euro, în timp ce piața din România este de circa la 8-12 milioane euro anual. Cât câștigă influencerii pentru o postare.

MOCAPP și HypeAuditor au realizat recent studiul despre costurile și eficiența campaniilor cu influenceri de pe Instagram, urmărind creatorii de conținut din România și Bulgaria.

Studiul a analizat 9.216 conturi Instagram ale influencerilor din România și 6.682 conturi din Bulgaria, iar cei doi indicatori urmăriți au fost onorariile influencerilor activi în aceste două piețe, dar și

EMV (Valoarea Media Obținută) - standard acceptat în industria de publicitate pentru măsurarea campaniilor de marketing cu influenceri.

 

Deși sunt diferențe semnificative de volum al pieței de Influencer Marketing, un creator de conținut din Bulgaria câștigă, în medie, între 50 și 1.370 euro pentru o postare (în funcție de mărimea audienței), iar în România onorariile sunt destul de apropiate - încep de la 60 euro și trec de 1.400 euro per postare (pentru influencerii cu audiențe de peste 100.000 followers pe Instagram). Găsiți datele complete referitoare la onorariile influencerilor aici.

Din perspectiva brandurilor, costurile pentru campaniile cu influenceri români sunt sunt ceva mai mari (între 8% și 18%) decât costurile creatorilor de conținut din Bulgaria, pe toate nivelurile de influenceri (nano / micro / macro-influenceri și vedete), diferențele dintre costul mediu per postare crescând odată cu dimensiunea comunității unui influencer. Găsiți datele complete referitoare la impactul EMV al campaniilor cu influenceri aici.

Eficiența campaniilor pe Instagram derulate cu ajutorul creatorilor de conținut din România și Bulgaria este una ridicată comparativ cu alte strategii online, dar se situează mai jos decât statisticile din piața US, unde media este de EMV 4,77 euro și poate ajunge chiar la EMV 15 euro, conform unor date recente din piață”, spune Florin Grozea, CEO și fondator MOCAPP..

Astfel, conform studiului MOCAPP & HypeAuditor, dacă onorariile înregistrează diferențe relativ mici, la capitolul EMV diferențele sunt mai sensibile între cele două piețe analizate: brandurile obțin 3,22 euro Earned Media Value pentru fiecare 1 euro investiți în România, în timp ce pe piața din Bulgaria nivelul mediu al acestui indicator se situează la 2,77 euro. Diferențele cresc odată cu dimensiunea comunității.

Cum este calculat indicatorul HypeAuditor EMV:

Pentru a calcula onorariile medii sunt luate în considerare mai multe componente, inclusiv țara influencerului, numărul de followers și rata de engagement și este folosit un model automat axat pe valorile pieței. Aceste valori pot fi, desigur, diferite de cele obținute în fiecare caz în parte, în campaniile cu influenceri. Prețul real poate fi diferit, în funcție de mai mulți factori, cum ar fi complexitatea producției audio-video, orele necesare producției și munca echipei angajate, dacă este cazul. De asemenea, pentru conturi Instagram cu peste 1 milion de urmăritori, estimările devin din ce în ce mai greu de realizat, influencerii respectivi fiind în general vedete (celebrities) care au onorarii ce depind mai puțin de mărimea actuală a comunităților lor online și mai mult despre istoricul asocierilor și de brandul personal.

Parallax

Vizualizari
3447
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri