Claudiu Zamfir
Un transport de 500 de perechi de căști fără fir Apple AirPods, suspecte a fi contrafăcute, a fost reținut joi de vameșii de la Biroul vamal de frontieră Constanţa Sud, a informat Agenţia Natională de Administrare Fiscală (ANAF) - Direcția Generală a Vămilor, într-un comunicat remis StartupCafe.ro.
Joi, 21 martie 2019, inspectorii vamali de la Biroul vamal de frontieră Constanţa Sud, urmare a controlului fizic efectuat asupra mărfurilor aflate într-un container pentru o societate comercială cu sediul social în municipiul Bucuresti, au reţinut:
Valoarea totală a acestora, dacă ar fi fost comercializate la preț de vânzare cu amănuntul este de aproximativ 228 480 euro.
„Conform prevederilor Regulamentului (UE) nr. 608/2013 şi a Legii nr. 344/2005 privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operaţiunilor de vămuire, autoritatea vamală a reţinut bunurile contrafăcute în vederea trimiterii spre expertizare, la finalizarea cazului urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun” - precizează vameșii.
Pe site-ul Apple, o pereche de căști fără fir, cu acumulatori, AirPods costă 160 de dolari sau 200 de dolari, în funcție de model.