Claudiu Zamfir

Acționarii majoritari Braiconf au cumpărat terenuri pentru relocarea fabricii

Thumbnail

Fabrica Braiconf, un brand românesc legenadar pe piața cămășilor de calitate înaltă, ar urma să fie relocată, tot în Brăila, au anunțat, joi, acționarii majoritari ai companiei. Ei  spun că au cumpărat cu 500.000 de euro terenuri pentru viitoarea fabrică, după ce, recent, încercaseră să vândă cu 7 milioane de euro terenul pe care se află acum fabrica fondată în anul 1950.

Mai exact, acționarii majoritari Braiconf spun acum că au achiziționat, prin intermediul a două companii pe care le dețin, două terenuri cu suprafața totală de peste 63.000 mp, pe care se află fostele platforme Comat SA și Remat SA din municipiul Brăila.

Valoarea totală a celor două tranzacții se ridică la peste 2,5 milioane de lei (circa 500.000 euro), iar „intenția acționarilor majoritari este ca pe aceste terenuri să construiască noua fabrică Braiconf” - se arată într-un comunicat oficial transmis StartupCafe.ro.  

Suprafața cumulată a celor două terenuri reprezintă cel mai mare lot de teren din interiorul Brăilei, fiind situat în imediata vecinătate a zonei centrale a orașului, în apropierea Morii Lykiardopoulus.

Terenurile au 5 căi de acces rutier, dar și „vedere generoasă la Dunăre”.

Localizarea aproximativă a terenurilor cumpărate:

Acționarii majoritari ai companiei Braiconf și-au anunțat deja decizia de a reloca fabrica și de a investi într-un nou sediu, ca parte dintr-o amplă strategie de modernizare a mărcii românești, pentru care a fost deja votată în cadrul AGA din luna aprilie 2021 o investiție de aproape 9 milioane de euro pentru noul sediu.

Managementul companiei a analizat mai multe oportunități de relocare a fabricii, printre acestea aflîndu-se patru terenuri și cunoscutele Mori Violattos și Lykiardopoulos, decizia asumată fiind aceea de a construi un sediu nou, modern, pe terenurile recent achiziționate.  

„Avem planuri ambițioase pentru marca Braiconf și ne-am propus să construim cea mai modernă și eficientă fabrică de confecții din Europa de Est, în care să antrenăm proiecte valoroase și prin care să promovăm industria din care facem parte. Deși am analizat mai multe opțiuni pentru relocare – terenuri în zona Brăilei, clădiri istorice cum sunt Morile Violattos și Lykiardopoulos, chiar proprietăți în Galați, oraș care are astăzi câteva oportunități pe acest segment de industrie – ne dorim să păstrăm fabrica Braiconf în Brăila, iar terenurile recent achiziționate reprezintă soluția optimă pe care o căutam pentru construirea de la zero a unui sediu modern, eficient, durabil si actual, care să răspundă cu succes planurilor de dezvoltare pe care le avem”, susține Silviu Dumitrache, acționar și Președinte Braiconf.  

Acționarii majoritari Braiconf au anunțat intenția de a construi noua fabrică „după un concept modern, care urmează a fi dezvoltat împreună cu o echipă de arhitecți români”.

Noua unitate se dorește a fi una „competitivă la nivel național și global, care să anticipeze toate cerințele reglementărilor viitoare, cu fluxuri de producție eficiente, dotată cu echipamente și utilaje de producție moderne” - susțin acționarii majoritari Braiconf.

Ei mai afirmă acum că suprafața generoasă a noului teren achiziționat „permite construcția unei unități de producție confecții textile adaptată la nevoile actuale ale companiei, precum și dezvoltarea a cel puțin încă alte două proiecte pe terenul respectiv”.

Managementul companiei Braiconf susține că dorește să păstreze sediul fabricii în orașul în care a început istoria Braiconf și că din strategia de dezvoltare face parte și componenta de resursă umană, prin retenția actualei forțe de muncă și stimularea angajărilor pe acest segment de industrie.  

În schimb, acționarii majoritari ai Braiconf au încercat recent să vândă clădirea și terenul actualei fabrici fondate în anul 1950. În aprilie 2021, Adunarea Generală a Acționarilor Braiconf a decis să vândă acest teren, de 10.000 mp, pentru suma de 7 milioane de euro, potrivit publicației locale Obiectiv Vocea Brăilei. Potențialul cumpărător era Kaufland România, dar tranzacția a fost anulată.

Fabrica actuală:

Parallax

Vizualizari
2110
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri