Adi Iacob

BNR: Firmele românești, înglodate în datorii

Thumbnail

Gradul de îndatorare a firmelor din România este cel mai ridicat la nivel european, în condițiile în care creșterea capitalului firmelor din ultimul an (+14%) nu a reușit să compenseze în totalitate avansul înregistrat de datoriile acestora (+17%), arată BNR.

BNR a prezentat marți Raprul asupra stabilității financiare, care arată principalele riscuri ce pot afecta sectorul financiar, precum și evoluțiile din sistem, scrie Mediafax.

Gradul de îndatorare, măsurat ca raport între datorii și capital, s-a majorat până la 196,3% la finalul anului 2018, menținându-se la unul dintre cele mai ridicate niveluri pe plan european și în apropierea pragului de semnal de 200%, a arătat viceguvernatorul BNR Florin Georgescu, care a prezentat raportul.

Nivelul capitalizării continuă să rămână o vulnerabilitate structurală importantă a companiilor nefinanciare din România spune BNR. La finalul anului 2018, aproximativ 260 mii de firme (38% din total) aveau o valoare a capitalurilor proprii sub 50% din capitalul social, majoritatea covârșitoare (252 mii firme, respectiv 37% din total) având capitaluri negative.

Companiile care nu respectă cerințele legale în această materie erodează baza de capitalizare a ansamblului sectorului, diminuând cu 23% valoarea capitalului firmelor (respectiv 126 miliarde lei).

Ca efect al caracterului sistemic și implicațiilor pe care aceste firme le pot avea asupra sistemului financiar, CNSM a emis, în luna mai 2018, o recomandare adresată guvernului. Ca urmare, MFP a elaborat un proiect de lege pentru instituirea de măsuri privind societățile decapitalizate, care a fost aprobat în Senat, fiind, în prezent, în dezbatere la Camera Deputaților.

În același timp necesarul de recapitalizare al firmelor este unul semnificativ, în ciuda unor evoluții economice favorabile înregistrate în ultimii ani. La nivel agregat la sfârșitul anului 2018, firmele subcapitalizate aveau un necesar de 158 miliarde lei (în creștere anuală cu 3%) pentru a îndeplini cerințele minimale prevăzute de lege.

Companiile cu capital sub limita reglementată contribuie semnificativ la deteriorarea disciplinei la plată la nivelul firmelor:

  • au o rată de neperformanță de 22% (septembrie 2019), generând mai mult de o treime din totalul creditelor neperformante din sectorul companiilor nefinanciare;
  • în cazul restanțelor, altele decât cele bancare, firmele de acest tip contribuie cu două treimi din totalul arieratelor, iar 33% din întreprinderile nou intrate în insolvență fac parte din categoria respectivă.
     

Parallax

Vizualizari
918
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri