Denisa Crăciun
Bitcoin a atins luni, 16 decemebrie, un nou preț maxim istoric, de 106.488 dolari și 25 de cenți, după ce în urmă cu două săptămâni a depășit pragul psihologic de 100.000 de dolari.
Într-o analiză transmisă StartupCafe.ro, Simon Peters, analistul platformei de investiții eToro pentru piața criptoactivelor spune că Bitcoin este din nou cotat la peste 100.000 de dolari, stabilind și un nou maxim istoric, „după ce datele privind inflația din SUA au ieșit în conformitate cu așteptările analiștilor, crescând în continuare probabilitatea ca Rezerva Federală să reducă ratele dobânzilor la următoarea sa întâlnire din această săptămână”.
Peters face următoarele observații:
„Astfel, CME FedWatch afișează în prezent o probabilitate de 97,1% ca Fed să reducă ratele dobânzilor cu 0.25% în această miercuri.
Altcoins își revin, de asemenea, după scăderea de săptămâna trecută, capitalizarea lor totală de piață crescând cu 15%, de la 1,36 trilioane de dolari la 1,55 trilioane de dolari. Cu toate acestea, dominanța bitcoin, adică procentul din capitalizarea totală a pieței cripto atribuit bitcoin, a crescut în ultimele zile.
Acest lucru sugerează că, în timp ce altcoins au câștigat în raport cu dolarul american, acestea sunt în prezent depășite de bitcoin, astfel încât ar putea fi prea devreme în acest moment să consideram acest sezon ca unul aparținând altcoins.
Săptămâna aceasta, toți ochii vor fi ațintiți asupra ultimei decizii de miercuri privind rata dobânzii din partea Rezervei Federale și, mai important, asupra conferinței de presă a președintelui Jerome Powell.
În funcție de comentariile lui Powell, am putea asista la o volatilitate ridicată pe piețele cripto”.
Amintim că prețul Bitcoin a depășit 100.000 de dolari joi, 5 decembrie 2024. Potrivit datelor de pe Coinmarketcap, BTC a atins de 103.900 dolari și 47 de cenți, joi, în jurul orei 5 dimineața.
Luni, 16 decembrie, în jurul orei 3 dimineața, Bitcoin a atins 106.488 dolari și 25 de cenți, stabilind un nou vârf istoric. La ora transmiterii acestei știri, prețul BTC este de 105.752 dolari, în ușoară scădere.