Bitcoin: Reglementări la nivel global pentru monitorizarea criptomonedelor
Adi Iacob

Bitcoin: Reglementări la nivel global pentru monitorizarea criptomonedelor

Thumbnail

Consiliul pentru Stabilitate Financiară (Financial Stability Board - FSB), care coordonează reglementările financiare pentru Grupul celor mai dezvoltate 20 de economii ale lumii (G20), a publicat un cadru de reglementări pentru monitorizarea "vigilentă" a riscurilor provocate de criptomonede precum bitcoin şi ether.

Potrivit autorității, acest cadru de reglementări se concentrează pe modalitatea în care riscurile de pe pieţele criptoactivelor s-ar putea extinde în alte părţi ale sistemului financiar, scrie Reuters.     

"Monitorizarea mărimii şi dezvoltării pieţelor criptoactivelor este esenţială pentru înţelegerea mărimii efectului asupra averilor, în eventualitatea unei scăderi a valorii acestora", explică FSB într-un comunicat de presă publicat pe site-ul autorității.

Într-o scrisoare adresată miniștrilor de finanțe ai G20 și guvernatorilor băncilor centrale, președintele FSB, Mark Carney, a remarcat că monedele digitale ridică o serie de probleme legate de protecția consumatorilor și a investitorilor, precum și de utilizarea acestora în activități ilegale precum spălarea banilor și finanțarea terorismului. În același timp, tehnologiile care stau la baza acestora au potențialul de a îmbunătăți eficiența atât a sistemului financiar, cât și a economiei.

Raportul FSB a fost transmis miniștrilor de finanțe ai G20 și guvernatorilor băncilor centrale. 

Din G20 fac parte 19 țări (Marea Britanie, Germania, Franța, Italia, Statele Unite, Canada, Japonia, Rusia, Argentina, Brazilia, Mexic, China, India, Australia, Indonezia, Arabia Saudită, Africa de Sud, Coreea de Sud și Turcia) și Uniunea Europeană — reprezentată de Comisia Europeană și de Banca Centrală Europeană.

Vizualizari
1325
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

Cookie Settings