Claudiu Zamfir

BestJobs: Majoritatea angajaților au de gând să ceară o mărire de salariu sau să plece în 3 luni jumate

Thumbnail

Una dintre principalele paltforme de joburi din România, BestJobs, a pus câteva întrebări unor angajați din rândul utilizatorilor săi și acum are o veste pentru patroni: mai mult de jumătate dintre respondenți au în plan să ceară o mărire salarială sau să își caute un nou loc de muncă până la sfârșitul anului 2019.

Nivelul insuficient al veniturilor este principala nemulțumire a celor chestionați de BestJobs, spune marți platforma de recrutare, într-un comunicat citat de Mediafax.

Principalele rezultate comunicate de BestJobs:

 

  • 60% dintre respondenți au declarat că au în plan să își caute activ alt loc de muncă, iar lor li se adaugă alți aproape 7% care iau în calcul această posibilitate.
  • 25% dintre respondenți afirmă că nu își vor căuta alt loc de muncă, însă dacă vor primi o ofertă mai bună, o vor accepta cu siguranță.
  • Mai puțin de 4% dintre respondenți afirmă cu tărie că nu sunt interesați deloc de alt job, fiind mulțumiți cu cel actual.
  • Chiar dacă nu vor reuși să își găsească alt job, 55% dintre respondenți au spus că au de gând să ceară o mărire salarială de cel puțin 20%. Alți 17% sunt indeciși dacă vor face acest lucru, iar 28% afirmă că nu intenționează să ceară angajatorului mai mulți bani.
  • Interesul pentru un job în străinătate rămâne ridicat, date fiind nivelurile salariale mult mai ridicate din alte țări. 20% dintre respondenți au în vedere să își caute un job inclusiv în străinătate până la finalul anului 2019, iar 22,3% nu exclud această variantă.

Ce salarii vor românii:

  • 44% dintre angajații chestionați de BestJobs spun că și-ar da demisia pe loc dacă ar găsi în altă parte un salariu între 500 și 1.000 de euro.
  • 30% dintre angajați ar renunța imediat la jobul actual pentru un salariu între 1.000 și 2.000 de euro,
  • 12% ar schimba jobul pentru un salariu care depășește 2.000 de euro.
  • 14% dintre respondenți au afirmat că nu și-ar da demisia doar pentru bani, potrivit sondajului.

Ce îi ține pe români la un job:

  • Principalul motiv care i-ar reține pe 25% dintre angajați să își schimbe jobul este că lucrează într-o echipă de care s-au atașat.
  • Pentru alți 16,8% motivul principal pentru care și-ar păstra jobul actual este că biroul e aproape de casă,
  • iar 12,7% sunt reținuți de faptul că în domeniul în care activează sunt puține locuri de muncă disponibile.
Parallax

Vizualizari
2693
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu
poza de profil
Mihai
M.
Studiu pe BestJobs... Daca vei merge pe un stadion vom constata ca majoritatea celor de acolo iubesc fotbalul - irelevant.

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri