Startup-urile vor tăia 280 miliarde dolari din veniturile băncilor, în următorii ani – studiu
Raluca Abrihan

Startup-urile vor tăia 280 miliarde dolari din veniturile băncilor, în următorii ani – studiu

Thumbnail

Veniturile băncilor ar putea fi reduse cu circa 280 de miliarde dolari, până în 2025 de către startup-urile din zona fintech şi nu numai, care au început să ”fure” o part semnificativă din clienţii băncilor, arată un studiu citat de Reuters.

Tot ce înseamnă plăţi, la nivel global, unde se încadreză de la activităţi precum plata cu cardul la transferuri de bani, este un sector dominat de bănci. Iar în acest an întreg domeniul a ajuns la o valoare de circa 1,5 trilioane de dolari, potrivit unui studiu Accenture, citat de Reuters.

Valoarea acestor tranzacţii ar putea ajunge la circa 2 trilioane de dolari până în 2025. Însă băncile ar putea pierde, în următorii 6 ani, circa 280 de miliarde de dolari din banii încasaţi din comisioanele aplicate pe aceste tranzacţii pentru că tot mai multe startup-uri vin cu alternative gratuite pentru plăţi şi transferuri de bani. Asta va însemna circa 15% din veniturile băncilor. De asemenea, mulţi ar putea renunţa la carduri, având în vedere că apar tot mai multe alternative de plată care nu necesită utilizarea unui card bancar.

Ratele de adoptare a serviciilor FinTech au crescut la 64% în acest an, potrivit raportului. Pe piețele emergente se înregistrează cele mai mari rate de adoptare, care ating 87% în China și India. Acestea sunt urmate îndeaproape de Rusia și Africa de Sud, ambele cu o rată de adoptare de 82%, arată un raport EY. IMM-urile care au adoptat aceste servicii au influențat semnificativ evoluția pieței FinTech.

Dintre piețele dezvoltate, Țările de Jos (73%), Regatul Unit (71%) și Irlanda (71%) au cele mai mari rate de adoptare, reflectate, în parte, de dezvoltarea platformelor de tip “open banking” în Europa.

A treia ediție a raportului se bazează pe un studiu online derulat în rândul a peste 27.000 de consumatori activi în mediul digital din 27 de piețe. Anul acesta, studiul a inclus și 1.000 de întreprinderi mici și mijlocii (IMM) care utilizează servicii FinTech, provenind din China, SUA, Regatul Unit, Africa de Sud și Mexic.

 

Vizualizari
951
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

Cookie Settings