Adi Iacob

Apple pierde 8 miliarde de dolari din valoarea sa după plecarea designerului care a proiectat primul iPhone

Thumbnail

Designerul care a creat multe dintre produsele Apple - Jony Ive - a anunţat că părăsește compania ca să-și deschidă propria afacere, iar investitorii nu au privit demisia cu ochi buni. Odată cu vestea plecării lui Ive, prețul acțiunilor Apple au scăzut cu aproximativ 0,87%. Deși nu pare prea mult, la scara Apple, această scădere a însemnat o pierdere de aproximativ 8 miliarde de dolari din valoarea de piaţă a producătorului de iPhone-uri.

CEO-ul Apple, Tim Cook, a încercat să-i liniștească pe angajați și investitori. El a menționat că relația companiei cu Ives, care a lucrat la proiectarea a multe dintre produsele vândute de Apple - inclusiv iMac și iPhone - va fi păstrată, iar după ce fostul designer al companiei își va deschide propria sa firmă independentă de design - numită LoveFrom, Apple va fi unul dintre principalii clienți, scrie Business Insider.

"Apple va continua să profite de talentul lui Jony lucrând direct cu el pentru proiecte exclusive (...) După atât de mulți ani în care am lucrat împreună, sunt fericit că relația noastră continuă să evolueze și aștept cu nerăbdare să lucrez cu Jony în viitor", a declarat directorul Apple, Tim Cook.

Jony Ive face parte din echipa de design de la Apple încă din 1996, iar printre produse la care a contribuit s-a numărat și iMac, lansat în 1998 și iPod în 2001, scrie BBC. Aceste două produse au contribuit la revenirea în forță a companiei. 

Au urmat apoi:

  • 2004 - iPod Mini
  • 2007 - iPhone
  • 2008 - MacBook Air
  • 2010 - iPad
  • 2015 - Apple Watch 
  • 2016 - AirPods

Steve Jobs, fondatorul Apple, spunea la un moment dat despre Jony Ive: "Dacă aș avea un partener spiritual la Apple, acela ar fi Jony".    
 

Parallax

Vizualizari
6321
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri