Raluca Abrihan

Apple primeşte undă verde de la Comisia Europeană pentru preluarea Shazam

Thumbnail

Comisia Europeană a aprobat preluarea de către Apple a aplicaţiei Shazam, după o îndelungată investigaţie, concluzionând că această tranzacţie nu va afecta cocurenţa din piaţă.

"Datele sunt esențiale în economia digitală. Drept urmare, trebuie să analizăm cu atenție tranzacțiile care duc la achiziționarea unor seturi importante de date, inclusiv cele ce ar putea fi sensibile din punct de vedere comercial, pentru a ne asigura că nu afectează competiţia. După analizarea detaliată a datelor pe care Shazam le deţine legat de utilizatorii săi și muzica din aplicaţie, am constatat că achiziția firmei de către Apple nu ar reduce concurența pe piața de muzică prin streaming", spune comisarul Margrethe Vestager.

Apple operează "Apple Music", care este al doilea mare serviciu de streaming de muzică din Europa, după Spotify. Shazam oferă o aplicație de recunoaștere a melodiilor. Aplicațiile de recunoaștere a muzicii permit consumatorilor să recunoască muzica pe baza unei scurte eșantioane audio utilizând microfoanele încorporate în dispozitivele mobile.

Investigaţia a fost iniţiată în special din cauză îngrijorărilor că accesul Apple la datele pe care le deţine Shazam ar putea permite companiei americane să vizeze direct clienții concurenților săi și să îi încurajeze să treacă la Apple Music. Ca rezultat, serviciile concurente de streaming de muzică ar fi putut fi dezavantajate în mod competitiv.

De asemenea, investigaţia a verificat dacă nu cumva concurenții Apple Music ar fi afectați dacă Apple, după tranzacție, va întrerupe trimiterile din aplicația Shazam către ei, dar a concluzionat că acest lucru nu are cum să se întâmple.

În ceea ce priveşte integrarea de către Apple a datelor deţinute de Shazam, Comisia a ajuns la concluzia că orice preocupare în acest sens ar trebui respinsă deoarece datele furnizate de Shazam nu sunt unice, iar concurenții Apple ar avea în continuare posibilitatea de a accesa și utiliza baze de date similare.

Parallax

Vizualizari
580
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri