Adi Iacob
yeParking, aplicația românească care oferă șoferilor posibilitatea să cedeze temporar, pentru minute sau ore, locul de parcare pe care îl dețin către alți oameni (parksharing), a anunțat că serviciile sale vor fi disponibile și în Brașov.
Proprietarii locurilor de parcare primesc în schimbul locului cedat monede virtuale cu care pot debloca oferte din marketplace-ul aplicației. Astfel, ei pot beneficia de reduceri la partenerii yeParking (serviceuri auto/spălătorii auto/restaurante/etc).
Ca în orice alt oraș mare din țară și Brașovul se confruntă cu problema parcărilor. Potrivit ultimului raport al Consiliului Concurenței, există o discrepanță de aproximativ două autoturisme care se "bat" pe un loc de parcare. De asemenea, cum locurile de parcare sunt scoase la licitație, în multe cazuri șoferii ajung să plătească mii sau chiar zeci de mii de lei pe an.
Odată cu lansarea serviciului în Brașov, startup-ul clujean invită afacerile doritoare din zonă să se alăture comunității înrolându-se în sistemul de parteneriate yeParking (aici).
Aplicația funcționează de mai bine de un an în Cluj, iar în prezent a format o comunitate de peste 5000 de șoferi.
La începutul acestui an, aplicația de parksharing a anunțat o primă rundă de finanțare, în parteneriat cu Roca X, urmând ca întregul capital să fie utilizat pentru accelerarea creșterii startup-ului. Obiectivele yeParking pe termen scurt sunt legate de creșterea ratei de utilizare a aplicației în Cluj-Napoca, extinderea aplicației în celelalte orașe mari din România și înrolarea primelor clădiri de birouri și zone rezidențiale închise în soluția business to business.