Luminita Pirvu
Doi tineri programatori din București au făcut o aplicație care îi ajută pe producătorii români de legume și fructe să intre în contact direct cu clienții și să-și comercializeze produsele. Ideea le-a venit în urma unei intoxicații alimentare generată de un fruct cumpărat din supermarket și după un an jumătate au lansat-o pe piața din România.
Roxana Bitoleanu și Vlad Retca s-au înscris în martie 2017 cu ideea și prototipul aplicației Taraba Virtuală într-o competiție pentru startup-uri și au fost selectați alături de alte 24 de echipe pentru un program de mentorat. Aplicația lor pleacă de la ideea de a aduce producătorii în fața cliențiilor și de a crea drumul cel mai scurt între aceștia și consumator.
"Am intrat în programul celor de la Innovation Labs și încă din prima zi am pivotat și am încercat să aducem cât mai multă tehnologie către consumatori și, în același timp să-i ajutăm și pe producători eliminând obstacolele pe care le întâlnesc în piață cu supermarketurile, intermediarii, etc', explică Roxana.
După perioada de mentorat, câteva luni mai târziu au lansat aplicația oficial. Cu multă muncă și 2000 de euro investiți în licențe și servere cei doi programatori au intrat într-o noua competiție unde de data aceasta au câștigat primul loc în etapa locală și un premiu în valoare de 5000 de euro.
"În cadrul perioadei de mentorat am cunoscut mulți oameni cu perspective diferite despre cum poate fi îmbunătățit produsul și discutând cu ei am ajuns la concluzia că avem un busines cu impact social", explică Roxana Bitoleanu.
În prezent aplicația este utilizată de 25 de producători care își comercializează produsele, 400 de comenzi la activ și 2500 de conturi înregistrate. Pentru a-și comercializa produsele prin aplicație agricultorii au nevoie de ceritificate de producători și sunt verificați și la fața locului. Aceștia pot comercializa fructe, legume dar și carne, oua, lapte și alimente procesate. Plata se face ramburs, producătorii putând emite facturi și chitanțe.
"Am avut o provocare pe zona de experiență a cliențiilor. După câteva sute de comenzi, ne-am dat seama că clienții au nevoie de informații suplimentare și că au multe întrebări pentru producători. Atunci am realizat că ne trebuie o funcție de chat ca să se poată comunica mai simplu. Totodată, ne-am dat seama că unii producători nu pot livra în fiecare zi și am căutat soluții ca să-și distribuie produsele cât mai practic și eficient", explică Vald.
Aplicația monetizează în două moduri un comision de 8% este perceput producătorului pentru comenziile care vin prin intermediul aplicației sau producătorii care primesc comenzi de pe Facebook, What's up și ei își pot introduce comenziile creeându-și astfel o bază de date de clienții recurenți.
"Atât clienții cât și producătorii primesc rating astfel că există un win-win între cele două părți. Aplicația grupează comenziile și stabilește drumul cel mai scurt. Producătorii au la dispoziție cei mai eficienți algoritmi pentru a li se calcula traseul optim din ziua livrării, marele avantaj al acestora fiind economisirea timpului. Pot economisii 4-5 ore pe săptămână folosind aplicația", susține Vlad.
"Ne dorim să aducem o ofertă cât mai mare pe aplicație, să existe diversitate cît mai mare iar clienții să poată alege și să cumpere cât mai multe sortimente. Încercăm să creștem uniform mai multe județe ale tării și o să începem o campanie prin țară prin care dorim să mergem și să discutăm cu producătorii", spune Vlad.