Raluca Abrihan

Antreprenoriatul românesc în primele 6 luni ale anului: Mai puţine firme noi, mai multe desfiinţări. Cele mai afectate domenii

Thumbnail

După primele 6 luni ale anului 2018, în comparație cu aceeași perioadă a anului 2017, mediul antreprenorial a înregistrat o scădere în ce privește înființarea profesioniștilor, dar o creștere în ce privește numărul de dizolvări, radieri și suspendări, conform datelor Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), interpretate și centralizate de REGnet.ro. Iată domeniile cu cele mai multe firme desfiinţate.

Astfel, în ce privește înființările, numărul general al acestora a scăzut în prima parte a anului 2018 cu aprox. 9,81% față de aceeași perioadă a anului trecut, respectiv 1 ianuarie – 30 iunie. Cu titlu de exemplu, în ce privește societățile cu răspundere limitată (SRL) numărul acestora este de 45.276 în anul 2018, față de 56.304 în anul 2017. Totuși, relativ la PFA-uri, anul 2018 a înregistrat un număr de 14.739, un număr în creștere față de 2017 care a cumulat 13.412 de PFA-uri.

Cele mai afectate județe în ce privește înmatriculările de profesioniști sunt: Gorj (-38,87%), Mehedinți (-30,43%), Hunedoara (-24,97%), Harghita (-23,57%) și Bistrița-Năsăud (-22,93%). De altfel, o scădere se regăsește și la nivelul Bucureștiului, respectiv de -11,65%, de la 11.472 profesioniști în 2017 la 10.136 profesioniști în 2018.

Thumbnail

În ce privește dizolvările, numărul acestora a crescut cu aprox. 46,36% la jumătatea anului 2018 în comparație cu jumătatea anului 2017, respectiv 18.570 față de 12.688. Cele mai afectate județe au fost: Olt (+198,41%), Botoșani (+150%), Ialomița (+137,93%), Giurgiu (+123,81%) și Vrancea (105,45%). O creștere se înregistrează și la nivelul Bucureștiului, de la un număr de 2.667 în 2017, la un număr de 3.757 în 2018 (+40,87%).

Thumbnail

Domeniile de activitate cu cele mai mari rate de dizolvare înregistrate au fost: activităţi de spectacole, culturale şi recreative (+112,43%), alte activități de servicii (+64,84%), distribuţia apei salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare (+60,27%), transport şi depozitare (+54,18%) și industria prelucrătoare (+54,09%).

Un trend ascendent se întâlnește și în cazul suspendărilor, unde numărul acestor a crescut cu aprox. 26,60% în perioada 1 ianuarie 2018 – 30 iunie 2018 în comparație cu 1 ianuarie 2017 – 30 iunie 2017. Așadar, în anul 2018 s-a înregistrat un număr de 9.618 suspendări, față de 7.597 în anul 2017. Cele mai afectate județe au fost: Vrancea (+71%), Mehedinți (60%), Argeș (57,07%), Botoșani (+55%) și Dâmbovița (+52,88%). O creștere se remarcă și la nivelul Bucureștiului, de la un număr de 858 în 2017, la un număr de 1.162 în 2018 (+35,43%).

Thumbnail

Domeniile de activitate în care s-au înregistrat cele mai mari creșteri de suspendare a activității au fost: industria extractivă (+120%), învăţământ (+69,85%), sănătate şi asistenţă socială (+69,12%), transport şi depozitare (+50,98%) și tranzacţii imobiliare (+40,59%).

Cu privire la radieri se remarcă de asemenea o creștere de aprox. 1,19% în primele 6 luni ale anului 2018 în comparație cu aceeași perioadă a anului 2017, respectiv 41.748 față de 41.257. Cele mai afectate județe au fost: Dâmbovița (+40,53%), Giurgiu (+37,03%), Botoșani (+36,78%), Vrancea (+31,43%) și Ilfov (+19,29%). În ce privește Bucureștiul, acesta a înregistrat o scădere de la un număr de 7.237 în 2017, la un număr de 6.492 în 2018.

Thumbnail

Domeniile de activitate care au înregistrat cele mai mai creșteri privind radierile au fost: învățământ (+46,14%), alte activități de servicii (+39,84%), activităţi de spectacole, culturale şi recreative (+29,89%), agricultură, silvicultură şi pescuit (+27,95%) și sănătate şi asistenţă socială (+26,72%).

Parallax

Vizualizari
1190
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 

  Ultimele știri