Raluca Abrihan

O treime dintre angajați iau în considerare schimbarea locurilor de muncă în urma pandemiei - studiu

Thumbnail

Având în vedere pandemia globală COVID-19, 35% dintre angajați se gândesc să treacă la un nou loc de muncă în următoarele 12 luni, așa cum a dezvăluit raportul Kaspersky.

Principalele motive pe care oamenii le-au invocat pentru această schimbare legată de carieră sunt atât naturale, cât și de înțeles în aceste circumstanțe. Acestea includ dorința de a primi un salariu mai mare (49%) și menținerea unui echilibru echitabil între viața profesională și cea privată (41%).

În ciuda incertitudinilor de pe piața muncii, oamenii încă țin cont de ambițiile pe care le au. În timp ce aproape fiecare a doua persoană ar prefera să rămână în poziția actuală (48%), mulți angajați încă se simt încurajați să-și reconfigureze zilele de lucru pentru a se potrivi mai bine cu viața lor personală.

Pe fondul restricțiilor de circulație și al lucrului de la distanță, aceștia au avut, de asemenea, mai mult timp pentru a reflecta la viitoarele lor cariere, pentru a se perfecționa sau a învăța ceva nou.

Indiferent de direcția pe care o aleg, cel mai întâlnit motiv invocat de ei pentru a încerca un nou loc de muncă este reprezentat de obținerea unui salariu mai bun (49%). Crearea unui echilibru mai bun între viața profesională și viața personală este al doilea motiv important, subliniat de 41% dintre respondenți.

Pandemia a scos la iveală bucuria de a petrece mai mult timp acasă, cu familia, precum și tendința de a investi timp în interese personale și hobby-uri. Este posibil ca angajații să dorească să mențină această oportunitate deschisă și pe viitor.

După salariu și confort personal, căutarea unui rol care să merite eforturile și care să fie mai interesant este al treilea cel mai important motiv întâlnit în rândul respondenților (35%).

S-ar putea ca evenimentele din 2020 să le permită angajaților să-și regândească job-ul actual și să-și dea seama de valoarea timpului lor și de modul în care vor să-l petreacă.

„Prin regândirea dorințelor și a capacităților lor, oamenii vor crea o nouă realitate de lucru. Fie că își schimbă locul de muncă sau își păstrează rolurile actuale, se vor strădui să mențină beneficiile muncii la distanță și condițiile de lucru mai confortabile.

Dar pentru a realiza acest lucru, angajații trebuie să aplice atitudinea adecvată, să învețe să fie flexibili și să lucreze mai inteligent. Și, desigur, trebuie să își organizeze mediul de lucru și să își asume responsabilitatea pentru fiabilitatea și securitatea acestuia.

La urma urmei, acest lucru poate deveni chiar și un avantaj competitiv în ochii angajatorilor", spune Sergey Martsynkyan, Head of B2B Product Marketing la Kaspersky.

 

Parallax

Vizualizari
697
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri