Raluca Abrihan

Când îşi fac românii cumpărăturile online: Peste jumătate dintre angajaţi recunosc ca fac shopping în timpul orelor de program - studiu

Thumbnail

Aproape 6 din 10 angajați români admit că fac cumpărături online în timpul orelor de program cel puțin odată pe lună, iar cei mai mulți (52%) spun că alocă, în medie, 30 de minute pentru fiecare sesiune de cumpărături, arată un sondaj desfășurat de BestJobs.

Există însă și angajați care iau o pauză de la atribuțiile de serviciu pentru a face cumpărături pe internet mai des de câteva ori pe săptămână (7%) sau chiar zilnic (aproape 2%), iar în unele cazuri timpul alocat pentru căutarea produselor și finalizarea cumpărăturilor depășește o oră (2%), potrivit sondajului BestJobs.

Cei mai mulți angajați (54%) preferă să facă cumpărături pe internet după-amiază, între orele 15:00 și 18:00, în timp ce 19% dintre respondenți găsesc timp pentru astfel de cumpărături dimineața, între 9:00 și 11:00.

Doar 15% dintre respondenți spun că fac pauză de la birou pentru cumpărături în jurul pauzei de prânz.

Unul din doi angajați folosește cel mai adesea telefonul personal pentru a face cumpărături online în timpul orelor de program, iar 32% folosesc calculatorul sau laptopul de serviciu. Alte dispozitive folosite de către angajații românii pentru cumpărături online sunt PC-ul/laptop-ul personal (7%), tableta personală (4%), telefonul de serviciu (2%) sau tableta oferită de companie (1%).

Ce și de unde cumpără angajații românii

Printre produsele cele mai cumpărate prin intermediul internetului de către angajații români se află produsele:

  • îmbrăcăminte, încălțăminte și accesorii (39.8%),
  • produse electronice și electrocasnice (33%),
  • produse IT&C (28%), cadouri (24.3%),
  • produse cosmetice (15.5%), j
  • ucării și produse pentru copii (9%)
  • produse de bricolaj și amenajări interioare (9.2%).

Magazinele online cu produse de îmbrăcăminte, încălțăminte și accesorii sunt accesate cel mai des de către angajații români.

Clasamentul continuă cu platformele de tip marketplace și magazinele online cu produse electronice și electrocasnice, cu peste un sfert dintre angajați, care fac cel mai des cumpărături online din astfel de magazine.

Aproape 1 din 5 angajați români declară că intră pe site-urile magazinelor online chiar și atunci când nu au ceva de cumpărat în mod special, profitând de eventualele momentele libere în timpul serviciului pentru a căuta noi produse în magazinele online preferate. Alți peste 33% dintre angajați preferă să folosească pauzele pentru a citi diferite articole online, iar aproximativ 30%, pentru a naviga pe paginile rețelelor de socializare.

Sondajul a fost desfășurat de BestJobs în luna august 2018 pe un eșantion de 1.302 utilizatori de internet, reprezentativ la nivel urban.

 

Parallax

Vizualizari
586
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri