Raluca Abrihan

Angajaţii vor fi nevoiţi să se recalifice complet pentru a se adapta la impactul tehnologiei – studiu

Thumbnail

Aproape trei sferturi (74%) dintre persoanele chestionate în studiul citat sunt pregătite să învețe noi abilități şi cunoștințe sau să se recalifice pentru a-şi menține șansele de angajare, văzând acest lucru ca pe o responsabilitate proprie, nu a angajatorilor, potrivit PwC.

 

Studiul PwC “Workforce of the future: the competing forces shaping 2030”, realizat pe baza unui sondaj la care au participat 10.000 de persoane din Marea Britanie, Germania, India şi Statele Unite.

Raportul arată schimbarea de paradigmă în ceea ce priveşte formarea forţei de muncă şi trecerea la un sistem bazat pe învăţare continuă în perioada angajării, pentru ca lucrătorii să poată ţine pasul cu impactul tehnologiei asupra pieţei muncii.

Majoritatea respondenţilor (65%) sunt de părere că tehnologia va îmbunătăţi perspectivele de angajare, chiar dacă angajaţii din Statele Unite (73%) si India (88%) sunt mult mai încrezători în impactul benefic al tehnologiei în comparație cu cei din Marea Britanie (40%) şi Germania (48%).

În general, aproape trei sferturi dintre respondenți sunt de părere că tehnologia nu va fi capabilă să înlocuiască în întregime mintea umană (73%) şi majoritatea (86%) spun că abilităţile umane vor fi întotdeauna căutate pe piaţa muncii.

“Realitatea de zi cu zi i-a învăţat pe angajaţi că este important să continue să înveţe pe întreg parcursul vieţii profesionale. Potrivit raportului, 60% dintre respondenţi sunt de părere că puţini oameni vor avea locuri de muncă stabile în viitor. Oamenii trec de la paradigma unei calificări iniţiale suficiente pentru întreaga carieră, la cea a acumulării de noi cunoștințe şi aptitudini odată la fiecare câțiva ani, corelat cu dezvoltarea unor abilități personale precum managementul riscului, leadership şi inteligența emoțională”, a declarat Ionuţ Simion, Country Managing Partner, PwC România.

În timp ce respondenții la sondaj sunt optimiști în legătură cu impactul tehnologiei, 37% dintre aceștia fiind chiar entuziasmați de viitoarea lume a muncii ca fiind una plină de posibilități, aceștia sunt îngrijorați că automatizarea va pune anumite locuri de muncă în pericol.

Tot 37% dintre respondenți sunt de părere că automatizarea le pune locurile de muncă în pericol, în creștere faţă de nivelul de 33% înregistrat în 2014. Peste 56% sunt de părere ca guvernele ar trebui să ia măsuri pentru a proteja locurile de muncă de impactul automatizării.

“Anxietatea privind viitorul ucide încrederea şi dorinţa de a inova. Cu o treime dintre lucrători îngrijorați în legătură cu viitorul locurilor de muncă din cauza automatizării, angajatorii trebuie să poarte un dialog deschis cu angajații, pentru a-i informa din timp despre impactul tehnologiei asupra locurilor de muncă. Este nevoie de o schimbare fundamentală de abordare a modului în care lucrăm, iar organizațiile nu trebuie sa subestimeze amplitudinea acestei transformări”, a adăugat Oana Munteanu, Senior Manager, Liderul Echipei de Servicii de Consultanţă pentru Resurse Umane, PwC România.

Parallax

Vizualizari
929
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri