Redactia StartupCafe.ro

Angajări în România: De ce resping recrutorii candidații mai în vârstă (BestJobs)

interviu-dreamstime

80% dintre candidaţii de peste 45 de ani simt că există o reticenţă a recrutorilor privind persoanele mai în vârstă, iar 60% susţin că au participat la cel puţin un interviu de angajare la care au fost discriminaţi din cauza vârstei - relevă un sondaj derulat de platforma de resurse umane BestJobs, citat de News.ro.

De cealaltă parte, 1 din 3 recrutori recunoaşte că a refuzat cel puţin o dată un candidat din cauza vârstei sale, arată platforma de recrutare online BestJobs.

Vârsta candidaţilor recrutaţi contează în ochii a peste 15% dintre recrutori, în timp ce mai mult de jumătate (57%) spun că acest lucru depinde foarte mult de specificul jobului. Atunci când analizează un CV, pe lângă vârstă, recrutorii se mai uită în special la experienţa şi studiile candidatului (peste 85%), dar şi la locaţie.

Când vine vorba de candidaţii mai în vârstă, 34% dintre recrutori spun că sunt îngrijoraţi de lipsa candidaţilor de experienţă cu tehnologia, 14% de rezistenţa lor la schimbare, alţi 14% de lipsa de deschidere privind învăţarea de lucruri noi şi de riscul crescut al apariţiei unor probleme de sănătate (tot 14%).

3 din 4 candidaţi participanţi la sondajul BestJobs spun că au de gând să mai lucreze şi după pensionare, 62% doar pentru a rămâne activi, iar 38% pentru că au nevoie de bani. În acest sens, peste 35% ar lua în calcul să înveţe o nouă specializare care să le uşureze experienţa găsirii unui job, doar dacă le-ar solicita acest lucru angajatorul actual sau un potenţial angajator, 33% dacă acest lucru ar fi disponibil gratuit şi aproape 12% ar învăţa o nouă specializare indiferent de cost.

Dintre cei care au răspuns afirmativ, 39% ar participa la cursuri de formare în domeniul informaticii sau al altor tehnologii, 13% ar învăţa o limbă străină, tot 13% ar urma un curs pentru dezvoltarea abilităţilor de conducere sau de management şi aproape 10% ar participa la un curs de formare în domeniul relaţii cu clienţii.

O nouă lege creşte vârsta de pensionare de la 61 de ani şi 9 luni la 62 de ani, în cazul femeilor, şi vizează creşterea treptată a acesteia până la 65 ani în 2035, pentru a egala vârsta de pensionare a bărbaţilor. În prezent, pensionarii şi beneficiarii de ajutor social reprezintă 39,5% dintre cei peste 10,8 milioane de cetăţeni români inactivi economic, potrivit datelor recensământului efectuat de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Totodată, datele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă arată că aproape 63% dintre şomerii înregistraţi în România în decembrie 2022 aveau peste 40 de ani.

„Deşi vârsta nu ar trebui să fie un criteriu important în procesul de recrutare, realitatea de pe piaţa muncii arată diferit, iar angajaţii de peste 45 de ani întâmpină dificultăţi în a concura cu candidaţii tineri pe poziţii unde contează mai mult capacitatea de adaptare şi dinamismul, decât experienţa propriu-zisă. Pe termen lung, creşterea vârstei de pensionare va pune şi mai multă presiune pe candidaţii mai în vârstă de sex feminin, categoria vizată de această măsură. Pentru a diminua efectele creşterii vârstei de pensionare, este nevoie de programe de instruire şi reconversie profesională, astfel încât candidaţii de peste 45 de ani să rămână relevanţi pe piaţa muncii”, a comentat Ana Vişian, marketing manager BestJobs România.

Sondajul a fost efectuat în perioada ianuarie - februarie, pe un eşantion de 1.122 de candidaţi şi 214 de recrutori din România.

BestJobs este una dintre cele mai mari platforme de recrutare online din România. În orice moment, pe BestJobs sunt peste 4,6 milioane de profesionişti conectaţi la piaţa muncii, peste 35.000 de joburi şi mii de freelanceri, agenţi de recrutare sau specialişti în dezvoltare profesională şi personală.

Parallax

Vizualizari
6095
Conţinut
Parerea ta despre articol
1.594
Just for testing :

interaction: 0.75

popularity: 0.92

publishing: 3.11

expertise: 0.08

rating: 1.594

Articole publicate : 826
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri