Adi Iacob

Amazon Prime Day: Peste 100 de milioane de produse vândute. Topul preferințelor

Thumbnail

Amazon.com a vândut peste 100 de milioane de produse la nivel mondial în timpul evenimentului de marketing Prime Day, deși a întâmpinat probleme tehnice ale aplicației mobile și ale site-urilor, care i-a împiedicat pe unii clienți să plaseze comenzi. 

Valoarea celui mai mare retailer online din lume a ajuns la 900 de miliarde de dolari, aproape dublu față de anul trecut, scrie Reuters.

Compania americană a înregistrat cele mai mari vânzări zilnice pentru gama de dispozitive Echo, care au fost susținute de reducerile mari. Cele mai bine vândute dispozitive au fost Fire TV Stick cu accesoriul Alexa Voice Remote și Echo Dot.

Alte produse care au intrat în topul vânzărilor din întreaga lume au inclus sare de masă în India, Coca Cola Zero și șervețele Kleenex în Singapore și periuțele electrice de dinți în China.

Prime Day al Amazon a început pe 16 iulie și a durat 36 de ore.

Problemele tehnice au durat cel puțin două ore și au fost amplificate de cererea și volumul foarte mari, a spus Mark Mahaney, analist la RBC Capital Markets.

Potrivit analistului de pe Wall Street, Amazon a obținut venituri între 1,5 și 2 miliarde de dolari în timpul evenimentului.

Acțiunile companiei au crescut miercuri cu circa 0,5% și au atins un nivel record de 1.858,88 de dolari pe unitate.

Parallax

Vizualizari
1667
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu
poza de profil
Nu consider ca este o stire acet articol ci mai degrabla o recama mascata. Nu cunosteam faptul ca si pe voi v-au cumparat cei de la amazon ca sa le faceti reclama. Sunt foarte multe startap-uri care lupta sa schimbe lumea si despre care nu scrieti nimic.

- Ultimele știri -

 

  Ultimele știri