Adi Iacob

Amazon comandă 100.000 de dubițe de la un start-up care nu a mai produs nicio mașină până acum

Thumbnail

Amazon a comandat 100.000 de dubițe electrice de la un start-up care nu a mai construit vreo mașină până acum. Potrivit fondatorului companiei, Jeff Bezos, startup-ul Rivian va livra vehiculele pentru Amazon și va ajuta gigantul de e-commerce să își atingă obiectivul de deveni o companie fără emisii de carbon până în 2040, permițându-i în același să economisească din bugetul anual pentru combustibil.

Totuși, mișcarea companiei de comerț online nu este surprinzătoare, deoarece Amazon a condus o rundă de investiții de 700 milioane dolari pentru Rivian, în februarie 2019, scrie DigitalTrends.com. Atunci, reprezentanții Amazon numeau startup-ul "o organizație impresionantă"

„Suntem încântați să investim într-o companie atât de inovatoare”, au declarat oficialii Amazon.

Amazon nu a dezvăluit cât va plăti pentru cele 100.000 de vehicule, însă revista britanică Autocar a aflat că primele livrări realizate cu acestea sunt programate să înceapă în 2021. De asemenea, publicația britanică scrie că 10.000 de camionete vor fi livrate până în 2022, iar restul flotei va fi livrată până în 2030. Rivian va începe testarea prototipurilor în 2020.

În prezent, Rivian nu produce dubițe. Nici măcar nu produce mașini în masă, însă intenționează să înceapă producția unui SUV numit R1S și a unui  pick-up numit R1T până la sfârșitul anului 2020. Ambele modele au fost prezentate sub formă de concept car în cadrul ediției din 2018 a Salonului Auto din Los Angeles , și ambele vor fi realizate într-o fostă fabrică Mitsubishi din Illinois. 

Revenind la dubițele pentru Amazon, acum este prima oară când apar informații despre acest lucru. Potrivit unui concept virtual, vehiculul este înalt, destul de mare, cu faruri rotundeși un parbriz imens. 

Thumbnail

Parallax

Vizualizari
2588
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu
poza de profil
Drulea
Spataru
Spalare de bani in stil mafiot. Mi-a placut descrierea "cu faruri rotunde si un parbriz imens", parca s-au inspirat de la politicienii romani.

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri