Denisa Crăciun

Afaceri în franciză 2023, în România: Cele mai atractive domenii și investițiile alocate de antreprenori

Afaceri franciza 2023

Interesul românilor pentru deschiderea afacerilor în regim de franciză continuă și în 2023, potrivit unei companii de consultanță.

În primul trimestru din 2023, în România, au fost deschise cu aproape 30% mai multe francize decât în primul trimestru din 2022, conform companiei Franchwise.

În perioada ianuarie-martie 2023, cele mai multe francize au fost deschise în București, Brașov, Craiova, Iași, Bacău, Constanța și Timișoara, cu investiții medii între 80.000 EUR și 100.000 EUR.

Compania de consultanță a ajuns la un total de 300 de deschideri de franciză intermediate, care reprezintă investiții totale de peste 22 milioane EUR.

Top cele mai atractive domenii pentru un business de tip franciză 

  • gelateriile;
  • cafenele;
  • simigeriile;
  • magazinele de proximitate;
  • serviciile de consultanță și mentoring de business;
  • francizele din domeniul panouri fotovoltaice.

„Vedem un interes crescut pentru investiții în business, în special francize, pentru că are loc un proces de schimbare de mindset la nivel social: românii sunt mai deschiși către antreprenoriat și mai ales către alegerea francizei ca primă formă de antreprenoriat datorită faptului că reprezintă o investiție mai sigură decât o afacere pe cont propriu. Vedem din ce în ce mai frecvent înlocuirea creditelor pentru apartament cu credite pentru investiții în demararea unei afaceri proprii. Resimțim un interes crescut pentru educație financiară și antreprenorială, care ajută mediul de business românesc să se dezvolte. Deși încă piața de francize este un teritoriu insuficient explorat în România, la nivel de regiune avem un avans considerabil față de Bulgaria sau chiar Ungaria, francizele contribuind exponențial la dezvoltarea culturii antreprenoriale locale”, spune Paul Voicu, Managing Partner Franchwise.

60% dintre românii care investesc într-o franciză sunt bărbați, 40% sunt femei, cu vârsta peste 35 de ani, majoritatea aflați la primul business.

Cei care vor să deschidă o franciză investesc, în general, în:

  • servicii (de la networking și consultanță de business și până la servicii de educație pentru copii);
  • retail de nișă (magazine de profil de proximitate, florării etc.);
  • HoReCa – aici focusul fiind pe business-uri care vând un singur produs și pe experiența clientului, cum sunt gelateriile, cafenele de specialitate, cofetării cu deserturi fără gluten, pizzerii etc.

Investițiile în francize, de la 15.000 EUR la peste 250.000 EUR

Un business în regim de franciză poate fi început cu sume între 15.000 EUR și 20.000 EUR, cum ar fi francize de deserturi, concentrate în jurul unui singur produs. Însă, investițiile pot depăși 100.000 EUR, pentru deschiderea de covrigării sau simigerii, pizzerii sau chiar restaurante cu specific, arată compania de consultanță.

Există și un interes crescut pentru investiții în masterfrancize, unde domeniile sunt diverse – de la gelaterii cu produse fără zahăr până la optimizare de performanță în business cu ajutorul dronelor. Masterfrancizele presupun investiții de peste 250.000 EUR, fiind atractive în general pentru antreprenori cu experiență în business, care vor să își completeze portofoliul existent de business-uri cu o franciză sau să -și diversifice activitatea de business.

Indiferent de tipul de franciză ales și nivelul de investiție, sumele reprezintă investiția medie pentru deschiderea business-ului la cheie, incluzând costurile francizei, mai precizează compania de consultanță. 

„Francizele nu vin cu o rețetă a succesului, dar cu siguranță șansele de reușită și randamentele sunt mult mai ridicate ca într-un business tradițional, dacă se ține cont de o serie de factori. Spre exemplu, pentru un business care are nevoie de locație pentru a performa, rezultatele depind în special de trei piloni: brand, implicarea francizatului și vadul (locația în sine). Pe viitorii antreprenori care vor să deschidă o franciză, îi încurajez să nu privească franciza doar ca pe o investiție – este nevoie de prezența antreprenorului în business, pentru a ajunge la performanță. Franciza nu se conduce singură. De asemenea, îi încurajez să stea de vorbă cu ei înșiși, să analizeze care le sunt dorințele, nevoile și abilitățile și să își aleagă franciza potrivită acestor dorințe. Odată aleasă franciza potrivită, îi încurajez să își facă bine temele, să apeleze la experți și să nu rateze etape importante din proces – de la o analiză atentă pe date până la discuțiile cu francizați din sistem și cunoașterea francizorului și a echipei sale, echipă care va fi implicată în furnizarea de asistență rețelei de franciză”, explică Raluca Voicu, Managing Partner Franchwise.

Sectorul de servicii este în continuă creștere în România, de la servicii de educație pentru copii și până la servicii de consultanță de business, cluburi de networking de business și afaceri verzi. Nici comerțul nu rămâne în urmă, piață pe care cele mai atractive investiții sunt magazinele de retail de proximitate. În HoReCa, un alt domeniu atractiv pentru francize, piața este în consolidare, investițiile în francize în acest sector fiind orientate către branduri care mizează pe un singur produs și care are în centru experiența de achiziție deosebită pentru clienți (gelaterii, cafenele de specialitate, pizzerii).

Recuperarea investițiilor într-o franciză depinde de mai mulți factori (de la atractivitatea produsului sau a serviciului comercializat și până la modul de operare al acesteia, precum și potențialul de scalare la nivel național). În medie, termenul de recuperare a investițiilor în francize în România este între 2,5 ani și 4 ani.

Parallax

Vizualizari
1318
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri