Raluca Abrihan

Afacerile în România: Topul judeţelor cu cele mai multe dizolvări de firme

Thumbnail

În comparație cu anul 2018 mediul antreprenorial în anul 2019 a înregistrat o creștere în ce privește radierea profesioniștilor, dar o scădere în ce privește numărul de înmatriculări, dizolvări și suspendări, conform datelor Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), interpretate și centralizate de REGnet.ro.

Astfel, în ce privește înmatriculările profesioniștilor per total, numărul acestora a scăzut în anul 2019 cu aprox. 0,97% față de anul 2018, de la un număr de 135.532 profesioniști la un număr de 133.220. Totuși, în ce privește societățile cu răspundere limitată (SRL) numărul de înființări al acestora a fost de 94.870 în anul 2019, față de 94.244 în anul 2018 (în creștere cu 0,66%). În plus, relativ la PFA-uri, anul 2019 a înregistrat un număr de 25.423, în creștere față de 2018 care a cumulat 24.495 de PFA-uri (+3,71%).

Cele mai afectate județe în ce privește înmatriculările de profesioniști în anul 2019 au fost: Tulcea (-27,07%), Dâmbovița (-22,72) și Caraș-Severin (-20,50%).

Județele care au înregistrat creșteri în anul 2019 în ce privește numărul de înmatriculări au fost: Gorj (+20,80%), Brașov (+20,71%) și Alba (+20,36%).

Thumbnail

În ce privește dizolvările, numărul acestora a scăzut cu aprox. 0,81% în anul 2019 în comparație cu anul 2018, respectiv 34.080 față de 34.358.

Cele mai afectate județe au fost: Bistrița-Năsăud (+60,59%), Teleorman (+50,40%) și Caraș-Severin (+40,17%). Pe de altă parte, față de anul trecut, Bucureștiul înregistrează o scădere de aprox. 12.09%, de la un număr de 6.717 în 2018, la un număr de 5.905 în 2019.

Domeniile de activitate cu cele mai mari rate de dizolvare înregistrate au fost: distribuţia apei; salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare (+71,43%), activităţi de spectacole, culturale şi recreative (+23,94%) și învățământ (+19,56%).

Thumbnail

Un trend descendent se întâlnește și în cazul suspendărilor, unde numărul acestora a scăzut cu aprox. 22,16% în anul 2019 în comparație cu anul 2018. Așadar, în anul 2019 s-a înregistrat un număr de 14.040 suspendări, față de 18.038 în 2018.

Cele mai performante județe au fost: Galați (-39,79%), Ialomița (-36,90%) și Satu Mare (-34,89%). O scădere se remarcă și la nivelul Bucureștiului, de la un număr de 1.897 în 2018, la un număr de 1.398 în 2019 (-26,30%).

Domeniile de activitate în care s-au înregistrat cele mai mari scăderi de suspendare a activității au fost: producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-58,33%), industria prelucrătoare (-53,33%) și industria extractivă (-52,94%).

Thumbnail

Cu privire la radieri se remarcă o creștere de aprox. 26,71% în 2019 în comparație cu anul 2018, respectiv 101.601 față de 80.181.

Cele mai afectate județe au fost: Teleorman (+115,32%), Vaslui (+88,61%) și Bistrița-Năsăud (+85,27%). În ce privește Bucureștiul, acesta a înregistrat o scădere de la un număr de 13.034 în 2018, la un număr de 12.554 în 2019 (-3,68%).

Domeniile de activitate care au înregistrat cele mai mai creșteri privind radierile au fost: agricultură, silvicultură şi pescuit (+75,49%), construcţii (+43,02%) și comerţ cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor (+32,93%).

Thumbnail

REGnet.ro este o firmă specializată în înființarea și modificarea online a societăților comerciale (SRL) și persoanelor fizice autorizate (PFA).

Parallax

Vizualizari
2847
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 

  Ultimele știri