Acțiunile Netflix și Disney au scăzut după ce Apple a anunțat cât va costa serviciul său de streaming video
Adi Iacob

Acțiunile Netflix și Disney au scăzut după ce Apple a anunțat cât va costa serviciul său de streaming video

Thumbnail

Noul serviciu de streaming video pe care Apple intenționează să-l lanseze în 100 de țări de la 1 noiembrie este destul de ieftin pentru a le da emoții rivalilor din industrie. După anunţul făcut de producătorul de iPhone-uri privind lansarea serviciului Apple TV+, acţiunile Netflix și Disney au scăzut.

Pe lângă lansarea ultimei generații de iPhone-uri, compania a anunțat marți seară și lansarea platformei sale de streaming video — Apple TV+ — care va fi disponibilă de la 1 noiembrie pentru 4,99 dolari/lună, scrie Bloomberg

Prețul de 4,99 dolari este sub preţul abonamentelor rivalilor de la Netflix şi Disney. Pentru Netflix, clienții trebuie să plătească minim 13 dolari (în SUA; cel mai ieftin abonament Neftlix în România este la prețul de 7,99 euro), iar Disney a anunțat că va vinde abonamente pentru serviciul pe care plănuiește să-l lanseze (pe 12 noiembrie) la prețul de 7 dolari. 

Acțiunile Netflix au scăzut cu 2,9%, la 285,72 dolari, în timp ce acțiunile Disney au scăzut cu 1,7%, la 136,49 dolari. Serviciului de streaming Roku a suferit cel mai mult, acțiunile sale scăzând cu 6,6%, la 150,46 dolari.

Anunţul despre lansarea Apple TV+ a fost făcut în cadrul conferinţei de lansare a unei game de dispozitive şi servicii Apple, printre care: iPhone 11, Apple Watch 5 şi un serviciu de streaming pentru jocuri video - Apple Arcade.
 

Vizualizari
7560
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

Cookie Settings