Claudiu Zamfir

Europarlamentar român: China este atât de mare încât nu o putem ocoli. Trebuie să avem o relație bazată pe reguli

Thumbnail

Europarlamentarul român Iuliu Winkler (UDMR/PPE), vicepreședinte al Comisiei de Comerț Internațional (INTA) a Parlamentului European, consideră Acordul de investiții Uniunea Europeană-China, convenit de principiu la finalul anului 2020, ar aduce o relație bazată pe reguli între cele două mari economii globale.

Într-un interviu video acordat HotNews.ro, Winkler a avertizat că în prezent, în lipsa unui acord în vigoare UE-China, companiile europene care investesc în statul asiatic riscă să devină „paria, persona non-grata”, dacă intră într-un litigiu cu statul chinez.

„Nu este bine că este așa , dar să nu uităm totuși, China este un stat totalitar, este un regim comunist și atunci un investitor în mod concret ce poate să facă în acest moment? Poate să sesizeze propriul guvern(...) Dacă vom avea Acordul de investiții, atunci acest acord are un propriu mecanism de guvernanță, deci sunt prevăzute mai multe comisii și comitete care se vor forma, care sunt în măsură să administreze acordul de investiții UE-China, iar conducerea acestui mecanism de guvernanță este la un nivel foarte înalt” - a spus Winkler, care este și raportor pentru acest acord, care urmează să fie supus ratificării în Parlamentul European.

De asemenea, el crede că viitorul acord UE-China nu va conduce la mutarea fabricilor vest-europene din Româia în China și nici la un aflux de lucrători chinezi în România sau în restul UE.

Citește interviul integral pe HotNews...

 

Parallax

Vizualizari
472
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 

  Ultimele știri