Denisa Crăciun

Achiziție în IT: Firma clujeană AROBS cumpără Infobest

fondator AROBS

O nouă achiziție pe piața IT: firma românească de tehnologie AROBS, fondată de antreprenorul Voicu Oprean, achiziționează Infobest, care are birouri în Timișoara și Leverkusen, Germania.

Firma clujeană AROBS Transilvania Software, listată la Bursa de Valori București, preia integral grupul Infobest, specializat în dezvoltarea de soluții software personalizate.

„Suntem încântați să anunțăm cea de-a zecea tranzacție de M&A de la listarea acțiunilor AROBS la Bursa de Valori București, un reper semnificativ, care subliniază angajamentul nostru față de creșterea strategică a grupului și consolidarea prezenței AROBS la nivel local și internațional. Am fost determinați să finalizăm această tranzacție având în vedere perspectivele extrem de bune ale Infobest și obiectivul nostru de a ne consolida poziția în Germania și în regiunea DACH. Prin această mișcare strategică, ne extindem atât competențele tehnologice, cât și portofoliul de clienți, cărora vom continua să le oferim soluții software complexe pentru o piață de tehnologie din ce în ce mai sofisticată. Împreună vom obține rezultate superioare, construind pe baza sinergiilor noastre puternice în domeniul automotive și telecomunicații”, a declarat Voicu Oprean, fondator și CEO AROBS.

Infobest a fost fondată în 1995 în Pulheim, Germania, de către antreprenorii Yvonne Abstoss -Becker și Christian Becker, iar în 2000, compania și-a deschis un birou în Timișoara. 

În prezent, Infobest are o echipă de peste 100 de specialiști în dezvoltarea de soluții software personalizate pentru industriile de e-commerce, producție, automotive, telecomunicații, finanțe, media și comunicații/

„Suntem bucuroși să ne unim forțele cu grupul AROBS și să avem lângă noi un partener care să ducă Infobest la următorul nivel. Bazându-ne pe ultimii ani de succes, cu o creștere continuă a veniturilor, am decis să ne alăturăm AROBS pentru a depăși limitările creșterii organice și să dezvoltăm afacerea într-un ritm accelerat”, susține Christian Becker, co-fondatorul Infobest.

Managementul companiei va fi asigurat în continuare de Christian Becker și Yvonne Abstoss-Becker. Rezultatele financiare ale Infobest vor fi incluse în situațiile financiare consolidate ale AROBS odată cu finalizarea tranzacției, care este supusă îndeplinirii anumitor condiții și aprobării de către autoritățile de reglementare. Pentru 2023, grupul Infobest estimează o cifră de afaceri de aproximativ 4,8 milioane euro.

Prin achiziționarea Infobest, AROBS își consolidează prezența pe piețele din România și Germania, expertiza la nivelul liniei de business, servicii software și accesează noi industrii, precum telecomunicații, media și comunicare. Aceasta este a zecea tranzacție realizată de firma românească de la închiderea plasamentului privat în octombrie 2021.

Parallax

Vizualizari
441
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri