Claudiu Zamfir
Compania americană de securitate cibernetică McAfee, cunoscută mai ales pentru produsul său antivirus cu același nume, a anunțat, luni, că urmează să fie cumprată, cu suma de 14 miliarde de dolari, de un consorțiu de fonduri de investiții.
Grupul de investitori, condus de Advent International Corporation și Permira Advisers LLC, mai are în componență: Crosspoint Capital Partners, Canada Pension Plan Investment Board, GIC Private Limited, precum și Autoritatea de Investiții a emiratului Abu Dhabi.
Prețul de cumpărare este cu 22,6% mai mare decât valoarea acțiunilor companiei de la data de 4 noiembrie 2021.
Achiziția este planificată să se finalizeze în prima jumătate a anului 2022, la finalul procesului McAfee urmând să fie delistată de pe bursa Nasdaq.
Compania de securitate cibernetică a fost fondată în anul 1987 de către programatorul și omul de afaceri John McAfee. Aceata a murit la vârsta de 75 de ani, pe 23 iunie 2021, într-o închisoare de lângă Barcelona, în urma unui (aparent) suicid. El fusese arestat în Spania, cu un an mai înainte, sub acuzația de evaziune fiscală.
Potrivit Reuters, compania McAfee fusese preluată de Intel, în anul 2011, iar la momentul acela fonsatorul nu mai avea nicio implicare în acest business.