Denisa Crăciun

2Performant a încheiat anticipat plasamentul privat și a atras în total o finanțare de peste 5,3 milioane de lei

Thumbnail

Compania de tehnologie 2Performant, listată pe piața AeRO a BVB (simbol bursier 2P), a încheiat anticipat plasamentul privat, început pe 5 august, atrăgând o finanțare de peste 5,3 milioane de lei, potrivit unui comunicat de presă transmis StartupCafe.ro.

Capitalul obținut în urma majorării va fi investit în proiectele de dezvoltare pe care compania le are în plan, precum consolidarea și creșterea pe piețele din România și Bulgaria, expansiunea în piețe externe și dezvoltarea unui nou mod de atribuire a conversiilor din platforma 2Perfomant.com.

„[…] Suntem bucuroși că acest rezultat foarte bun ne va permite să continuăm proiectele de creștere pentru care atragem aceste investiții, proiecte care sunt deja demarate de echipa 2Performant. Cu ajutorul capitalului obținut prin majorare putem acum să accelerăm planurile de consolidare în piețele unde activăm și de extindere în piețe noi, cu obiectivul de a genera o creștere sustenabilă pe termen mediu și lung”, spune Dorin Boerescu, CEO și Președinte al Consiliului de Administrație 2Performant.

În cadrul plasamentului privat, 19,62% de acțiuni din oferta totală rămase nesubscrise în prima etapă a operațiunii de majorare de capital au fost oferite la prețul de 30,491 lei/acțiune.

Conform comunicatului de presă, ofera a fost suprasubscrisă cu aproape 16%, datorită cererii ridicate, 12 investitori participând la plasamentul în urma căruia a rezultat o investiție de 1.1 milioane de lei.

Anterior, în cadrul primei etape a majorării au participat peste 500 de investitori, cu sume care au variat între 57 și 283 mii lei. La finalul ofertei publice au fost subscrise aproape 81% acțiuni din oferta totală și atrase fonduri de peste 4,3 milioane de lei.

În cadrul operaţiunii sunt emise 185.500 acțiuni noi.

După încheierea majorării de capital cu aport de numerar, compania va acorda acțiuni gratuite pentru investitori, în raport de 4 la 1, astfel încât și investitorii care au participat la majorare vor primi acțiuni gratuite.

Intermediarul ofertei publice aferente majorării de capital social și al plasamentului privat este SSIF Goldring.

SSIF Goldring este intermediarul ofertei publice aferente majorării de capital social, precum și al plasamentului privat.

2Performant este o companie românească de tehnologie ce dezvoltă, operează și monetizează  2Performant.com, platformă integrate de marketing afiliat și influencer marketing.

Parallax

Vizualizari
171
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri