Raluca Abrihan

Noi reguli pentru cei care vor să facă bani din YouTube

Thumbnail

Realizatorii de video-uri pentru YouTube au un nou set de reguli pe care trebuie să le îndeplinească dacă vor să primească bani din reclamele afişate pe canalul lor. Google înăspreşte regulile de acceptare în programul de monetizare YouTube Partner Program.

 

Programul de monetizare al platformei video, YouTube Partner Program, cerea, până acum, utilizatorul să deţină canalul de YouTube de cel puţin o lună şi să aibă în total 10.000 de afişări pentru clipurile publicate, notează TechCruch.

Începând de azi, canalele utilizatorilor trebuie să aibă (pe lângă cele 10.000 de afişări) cel puţin 1.000 de abonaţi, iar conţinutul să însumeze cel puţin 4.000 de ore de vizionare, în ultimul an, pentru a putea fi admişi în program şi pentru ca video-urile lor să afişeze reclame care să le aducă bani.

Aceste noi reguli se aplică, momentan, doar celor care vor să intre acum în programul de parteneri, dar Google spune că din 20 februarie se va a aplica şi utilizatorilor care fac de mai multă vreme parte din acest program. Toţi cei care nu vor îndeplini aceste condiţii vor fi începând de la acea dată eliminaţi din YouTube Partner Program.

Compania susţine că aceste măsuri erau necesare în special pentru evita situaţiile în care brandurile din reclamele de pe YouTube să fie asociate cu videoclipuri nepotrivite.

“Aceste modificări vor afecta un număr important de canale. 99% dintre canalele afectate sunt cele care au făcut sub 100 de dolari în ulimul an. Toate acele canale care nu mai îndeplinesc noile condiţii îşi vor încasa banii câştigaţi deja în baza politicilor de AdSense. După multe dezbateri, ne-am gândit că acesta este un compromis necesar pentru a ne proteja comunitatea”, declară Neal Mohan, Chief Product Officer al YouTube pe pagina oficială a unui blog deţinut de Google.

“Desigur, dimensiune nu este suficientă pentru a determina dacă un canal este potrivit pentru a primi bani sau nu, drept urmare vom continua să urmărim şi mesajele comunităţii, atenţinările de spam şi alte sesizări pentru a proteja comunitatea noastră de personaje negative”, a mai adăugat reprezentantul YouTube.

Mai multe despre programul de parteneri al YouTube găseşti aici.

Citeşte şi:

Cum faci bani din YouTube. Doi ieseni incaseaza 2,2 milioane lei pe an cu un canal de muzica pentru copii

Parallax

Vizualizari
3913
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri