CZ

Vânzarea terenurilor agricole: Cât pot statele UE să restrictioneze tranzacțiile

Thumbnail

Comisia Europeană a emis joi un set de îndrumări pentru statele membre ale Uniunii Europene, inclusiv România, în privința reglementării tranzacțiilor cu terenuri agricole, astfel încât să nu se încalce nici legsilația UE în domeniul liberei circulații a capitalurilor.

Într-un comunicat remis StartupCafe.ro, Comisia spune că vrea astfel să ajute statele membre UE să protejeze terenurile agricole de amenințări precum specula excesivă la prețuri și concentrarea proprietății.

Potrivit CE, statele membre UE, inclusiv România, au posibilitatea de a limita vânzările de terenuri agricole, pentru a conserva comunitățile de fermieri și pentru a promova agricultura durabilă.

În acest sens, țările UE trebuie să respecte legislația europeană, în special normele privind libera circulație a capitalurilor.

În comunicarea de joi, Comisia spune că oferă statelor membre indicații cu privire la ceea ce pot face pentru a reglementa vânzarea terenurilor agricole, pe baza jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Comunicarea clarifică faptul că un stat membru UE are competența de a decide cu privire la măsurile de control al vânzărilor de terenuri agricole. După cum a clarificat Curtea de Justiție a Uniunii Europene, anumite restricții pot fi acceptabile în anumite condiții:

 

  • Autorizarea prealabilă din partea autorităților naționale pentru achiziționarea de terenuri.

 

  • Limitarea dimensiunii terenurlor care urmează să fie achiziționate.

 

  • Drepturi de preempțiune care permit anumitor categorii de cumpărători să cumpere terenuri agricole înainte de a fi vândute altora. Cumpărătorii care beneficiază de aceste drepturi pot include fermieri locali, vecini, co-proprietari și statul.

 

  • Prețuri de intervenție ale statului.

 

Cu toate acestea, legislația UE nu permite restricții discriminatorii, cum ar fi cerințele de rezidență generală, ca precondiții pentru achiziționarea de terenuri, subliniază CE.

Restricțiile disproporționate privind investițiile transfrontaliere sunt, de asemenea, ilegale.

Pe baza jurisprudenței, sunt deosebit de disproporționate:

  • Impunerea de obligații privind agricultura de subzistență
  • Interzicerea achiziționării de teren de către firme.
  • Condiția ca un cumpărător să aibă o calificare în domeniul agriculturii.

Comisia Europeană a făcut această comunicare după ce Parlamentul Europen i-a cerut să stabilească un set clar și cuprinzător de criterii pentru reglementarea pieței terenurilor în satele UE, pentru a asigura condiții de concurență echitabile în conformitate cu legislația europeană.

Prin aceste indicații, CE subliniază atât importața terenurilor agricole ca resursă esențială și limitată, cât și libertatea circulației capitalurilor în UE.

În România, au existat în permanență discuții privind modificarea legislației tranzacțiilor cu terenuri agricole, în condițiile în care de la 1 ianuarie 2014 țara a ost nevoită să permită și persoanelor fizice din alte state membre UE să cumpere pământ în România.

Având în vedere prețurile încă reduse ale terenurilor agricole românești și veniturile mari pe care le au cetățenii țărilor mai dezvoltate comparativ cu fermierii români, s-a ridicat și în România problema restricționării tranzacțiilor cu pământ. Aici statul a încercat să prevină fenomenul de land grabbing sau concentrare mare a acestei resurse în proprietatea unor cetățeni străini, care nu ar avea interese comune cu ale comunităților locale românești.

Așa se face că în prezent, în România, tranzacțiile cu terenuri agrcole sunt restricționate prin Legea 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului. Și normele metodologce de aplicare a acesti legi sunt relevante.

Potrivit actului normativ, vanzarea terenurilor agricole se va face numai cu respectarea drepturilor de preemtiune acordate, la pret si in conditii egale, in aceasta ordine, urmatoarelor categorii de persoane:

  • coproprietarilor,
  • arendasilor,
  • proprietarilor vecini,
  • statului roman, prin Agentia Domeniilor Statului.

Pentru a putea vinde, un proprietar trebuie sa inregistreze - la primaria din raza unitatii administrativ-teritoriale unde se afla respectivul teren - o cerere prin care solicita afisarea ofertei de vanzare a suprafetei agricole.  

Cererea este insotita de oferta de vanzare a terenului agricol si de documentele doveditoare (care urmeaza sa fie stabilite de Guvern prin norme de aplicare).

Primaria afișeaza, pana a doua zi, oferta la sediu si, dupa caz, pe site-ul sau oficial.

La randul lor, preemptorii isi pot manifesta dreptul de in termen 30 de zile, in scris. Ei trebuie sa comunice acceptarea ofertei vanzatorului si sa o inregistreze la sediul primariei unde aceasta a fost afisata.

(Citeste mai multe despre această lege pe HotNews.ro)

Nici această lege nu mulțumește pe toată lumea, iar Guverne care s-au succedat de la instituirea legii au invocat necesitatea modificării cadrului legal.

Vizualizari
3178
Conţinut
Adauga comentariu