Claudiu Zamfir

Propunere: Tăieri de impozit pentru firmele care își plătesc mai repede obligațiile fiscale

Thumbnail

Firmele care plătesc impozitele, contribuțiile și alte obligații fiscale înainte de termen ar putea beneficia de recupererea a până la 50% din impozitul pe profit, potrivit unei propuneri de lege inițiate de un grup de parlamentari din opoziție.

Circa 40 de parlamentari PNL au depus la Senat o  ”propunere legislativă pentru stimularea conformării fiscale voluntare”, prin care vor să modifice Codul fiscal.

Textul propune un stimulent acordat agenților economici care plătesc înainte de termene impozitele, contribuțiile și alte obligații fiscale. Stimulentul ar urma să se acorde progresiv, în funcție de anii în care persoanele jurifice respective s-au conformat volunar:

- recuprerea a 30% din impozitul pe profitul datorat în anul de referință;

-  recuprerea a 40% din impozitul pe profitul datorat pentru al doilea an consecutiv;

- recuprerea a 30% din impozitul pe profitul datorat pentru al treilea an consecutiv și anii următori.

Propunerea de lege mai prevede însă că firmele beneficiare vor putea folosi stimulentul numai pentru achiziția de echipamente, progame informatice, realizarea de construcții noi sau extinderea celor existente, extinderea capacității de producție, formarea profesională a propriilor angajați, ucenici, elevi și studenți practicanți.

Stimulentul ar urma să se adreseze tuturor peroanelor juridice impozabile, inclusiv microîntreprinderilor sau restaurantelor ori hotelurilor care plătesc impozitul specific acestor activități.

Dacă s-ar aplica, măsura propusă de liberali s-ar adăuga scutirii de impozitul pe profitul reinvestit, care se aplică în prezent.

Potrivitart. 22 din Codul fiscal, ”profitul investit în echipamente tehnologice, calculatoare electronice și echipamente periferice, mașini și aparate de casă, de control și de facturare, precum și în programe informatice, produse și/sau achiziționate, inclusiv în baza contractelor de leasing financiar, și puse în funcțiune, folosite în scopul desfășurării activității economice, este scutit de impozit”.

Activele corporale pentru care se aplică scutirea de impozit sunt cele prevăzute în subgrupa 2.1, respectiv în clasa 2.2.9 din Catalogul privind clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe.

Propunerea liberalilor are însă puține șanse, având în vedere că este necesar suportul parlamentarilor de la Putere. Drumul inițiativei legislative este lung: comisii ale Senatului, plenul Senatului, comisii ale Camerei Deputaților, plenul acesteia, promulgarea de către președintele țării, publicarea în Monitorul oficial.

 

Propunere Lege Stimulente Fiscale by Claudiu on Scribd

Parallax

Vizualizari
823
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri