Luminita Pirvu

Cum îți deschizi un magazin online. De ce acte, avize și autorizații ai nevoie 

Thumbnail

Comerțul online este în plină dezvoltare și în România iar înființarea unei afaceri pe internet devine din ce în ce mai accesibilă. Înainte însă de a lansa un magazin online trebuie să ai un plan bine pus la punct. Înființarea unei firme nu este foarte grea ci trebuie să știi doar ce acte și autorizații sunt necesare pentru a activa online. 

Prima condiție pentru deschiderea unui magazin online este ca activitatea acestuia să fie derulată printr-o firmă, persoană fizică autorizată, Intreprindere individuală sau Intreprindere familială. În funcție de produsele comercializate este necesar să se obțină autorizații de Mediu, PSI sau de la Direcția sanitară și Direcția Sanitar-Veterinară. De asemenea, dacă angajezi personal ai nevoie de autorizația privind protecția muncii, după angajarea personalului. Dar să le luăm în ordine.

"Pentru un magazin online avem două componente: entitatea juridică și magazinul online (software)", explică pentru StartupCafe.ro, directorul executiv al ARMO, Florinel Chiș.

Pentru entitatea juridică:

Alegerea domeniului și a denumirii pentru companie

Forma de organizare 

  • SRL, SRL-D, PFA sau II sau altă formă de organizare (SA, dacă e necesar). Aici este de analizat necesitatea obținerii codului de TVA pentru activitatea firmei și modul în care își desfășoară activitatea

Cod CAEN:

  • 4791 necesar pentru comerț online (se pot adăuga și altele, în funcție de specificul activității)

Sediul Social

  • alegerea și pregătirea actelor pentru înființare

Rezervarea denumirii la Registrul Comerțului

Dosarul de înființare SRL

  • cartea de identitate a asociaților,
  • actele pentru sediul social (acte proprietate, acord comodat, etc),
  • rezervarea de denumire a firmei,
  • actul constitutiv al firmei,
  • dacă e asociat unic - declarație autentificată la notar,
  • specimen de semnătura al asociatului (asociaților),
  • dovadaă depunere capital social,
  • cererea de înființare a firmei,
  • eventuale autorizații de funcționare necesare.

Depunere dosar 

Pași pentru înființarea magazinului online

  • alegerea unei platforme și semnarea contractului cu furnizorul de servicii
  • furnizori pentru plata și livrare, alte servicii
  • pregătirea magazinului online
  • angajare personal sau externalizarea unor părți din operațional (marketing, logistică, etc)

"De reținut este că din data de 25 mai, va intra în vigoare Regulamentul european privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date", avertizează directorul executiv ARMO.  

ARMO este principala organizatie a magazinelor online din care fac parte cei mai mari retaileri din ecommerce. Toate magazinele membre ARMO trebuie sa respecte un ghid de bune practici, care reprezintă o declaratie de principii a comercianților membri în ARMO  cu rolul de a respecta interesele tututor consumatorilor acestor magazine online.

Parallax

Vizualizari
29957
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri