Ovidiu Popica

Ai angajati cu program partial? Din iunie ai putea plati contributii la nivel de salariu minim brut pe tara. ACTUALIZARE: detalii de la ministrul finantelor

Ai angajati cu program partial? Din iunie ai putea plati contributii la nivel de salariu minim brut pe tara. ACTUALIZARE: detalii de la ministrul finantelor
Antreprenorii care platesc salariati cu program partial de lucru (de regula 2 ore sau 4 ore pe zi) ar urma sa plateasca, de la 1 iunie 2017, contributii la nivelul salariului minim brut pe tara, se arata in programul de convergenta 2017-2020, recent aprobat de Guvernul Romaniei. Potrivit statisticilor Ministerului Muncii, la finalul lui decembrie 2016, erau inregistrate aproape 1 milion de contracte partiale dintr-un total de peste 6,2 milioane contracte individuale de munca. 

ACTUALIZARE:
  • Potrivit ministrului finantelor Viorel Stefan, datele ITM arata ca sunt inregistrate "cca. 360.000 de contracte part-time ca unica sursa de venit"
  • O alta precizare a ministului finantelor este ca masura ar putea fi aplicata cu o luna mai tarziu decat se arata in Programul de Convergenta 2017-2020: "Desi o discutam din martie, nu cred ca 1 iunie este fezabila, ci mai degraba 1 iulie". 
  • Ministrul a mai declarat pentru Hotnews ca "masura va functiona doar anul acesta".
(Nota redactiei: in Programul de Convergenta se mentioneaza, totusi, ca masura ar avea un impact estimat in veniturile bugetare de 1,33 miliarde lei, in 2018, dublu fata de impactul din 2017). 

Citeste pe Hotnew si Clarificarile ministrului Finantelor in privinta impozitarii contractelor part-time

Daca se va aplica, obligatia de a plati contributii la nivelul salariului minim brut pe tara (1450 de lei, pentru un program complet de lucru de 166 de ore, in medie pe luna, de la 1 februarie 2017) va obliga angajatorii care au salariati platiti doar part-time sa-si modifice - semnificativ in unele cazuri - bugetele de cheltuieli cu salariile. 

Indiferent daca salariatul lucreaza, sa zicem, 2 ore sau 4 ore pe zi, cata vreme salariul sau pentru programul partial de lucru este mai mic decat salariul minim brut pe tara si salariatul nu are un alt contract de munca, cu norma intreaga, angajatorul va fi obligat sa achite contributii cat pentru un salariu minim brut. 

In acest moment, reglementarile de pe piata muncii permit ca un angajat sa poata fi angajat cu minim 1 ora pe luna. Firme care se ocupa de formalitatile privind angajatii, cum este de pilda, inregistrarea contractelor - cu norma de lucru partiala sau integrala - in sistemul de evidenta REVISAL, spun ca sunt multe cazuri in care patronii angajeaza cu 4 ore pe zi: angajatorul achita contributii mai mici iar angajatul este totusi asigurat in sistemul de sanatate.     

Daca obligatia de achitare a contributiilor la nivelul salariului minim brut se aplica doar angajatorilor, un calcul rapid ar arata in felul urmator:

Salariu minim brut 8 ore 1450 lei
Total contributii angajator: 329 lei

Salariu minim brut 2 ore 363 lei
Total contributii angajator: 83 lei

Diferenta in plus, platita de angajator: 246 lei


Foto: Captura din Programul de Convergenta 2017-2020


Context
  • In acest moment, obligatia amintita anterior, este scrisa intr-un document mai stufos, numit Programul de Convergenta 2017-2020 care, afirma guvernul, "confirma mentinerea angajamentului Guvernului Romaniei de aderare la Zona Euro".
  • Programul de convergenta este un document de cateva zeci de pagini elaborat anual de guvern; elaborarea sa face parte din calendarul de obligatii pe care Romania le are pentru coordonarea politicilor economice si bugetare cu cele ale Uniunii Europene. 
  • Pe scurt descris, documentul arata autoritatilor europene ce se intampla anual in economie - mai ales in ce priveste bugetul si indicatorii macroeconomici - si ce masuri isi propun sa adopte autoritatile de la Bucuresti pentru ca economia Romaniei sa se apropie de cele ale tarilor din UE.
    Programul de convergenta a fost aprobat in Guvern printr-un Memorandum
In Programul de convergenta de anul acesta, noua masura este pomenita chiar la inceputul unui paragraf descris ca "Masuri privind cresterea veniturilor bugetare", alaturi de, spre exemplu:
  • majorarea cu 1% - tot de la 1 iunie 2017 - a accizei la tigarete
  • modificarea regimului metalelor pretioase (marca de garantie va fi aplicata doar de catre ANPC si nu de producatorii interni, importatori sau negustorii cu amanuntul
  • statul va continua sa ceara plata a minim 90% dividende din profitul intreprinderilor unde este actionar.
Tot in document, Guvernul spune ca daca masura se aplica, bugetul poate incasa, in plus, 620 de milioane de lei in 2017 si 1,33 miliarde lei in 2018.

TABEL: Statistici privind numarul contractelor de munca, inregistrate la 31 decembrie 2016. Sursa: Ministerul Muncii (captura foto). 

Nota redactiei: In tabel nu sunt evidentiate, separat, doar contractele de munca partiale. Este posibil ca, din totalul de pe coloana "timp partial" unele contracte sa nu intre sub incidenta noii obligatii, daca angajatii mai au si un contract cu norma intreaga.  
Conţinut
Adauga comentariu
poza de profil
Sal. Partial Dar dacă e vorba de una la care îl dai 100 lei pe luna sa facă statele și sa depună declamații și care are 40 de contracte cu firme făcute pe 1 ora ăsta va plăti contribuții pt sal minim la toate cele 40 ? Corespondenta unui venit lunar de 60.000 Ron? Pai ce pensie fabuloasa va avea cucoana ? Sau va fi tot mica ....
poza de profil
contributie cas salariu minim eu am 7 contracte de 1 ora/zi. atat este necesar, atat muncesc pt fiecare firma. platesc mai mult decat pt minim pe economie. cotizez pentru 4500 lei pe luna. si mai cotizez la pensie pe un PFA in medie pt 2000-3000 lei. la aceste cazuri sunt convins ca nu s-a gandit nimeni. o sa ma angajez cu 3000 lei/luna contract cu 8 ore. o sa muncesc in medie 10 ore/zi. o sa cotizez mai putin. o sa intru in depresie si o sa ma pensionez medical in 5 ani. mai traiesc 5 dupa pensionare si tara se imbogateste. am doi copii de care ma ocup excelent din cauza jonglarii contractelor. oamenii care reglementeaza legislatia unde traiesc? parca fiscalitatea trebuia sa fie echitabila? cum se armonizeaza prevederea aceasta cu impozitul pe gospodarie? unde au invatat astia economie?...
poza de profil
contributie cas nu ii mai dai cucoanei sa ti le faca si le faci singur .