Ovidiu Popica

Domenii ".ro": Noua tarifare pe care ROTLD urma sa o aplice din iulie 2017 tocmai a fost anulata. Urmeaza consultari si un proiect de lege

Imagine principala
Domenii ".ro": Noua tarifare pe care ROTLD urma sa o aplice din iulie 2017 tocmai a fost anulata. Urmeaza consultari si un proiect de lege
Ministerul Comunicatiilor a anuntat joi seara, intr-un comunicat, ca ICI - institutul din care face parte ROTLD - a anulat, intr-o sedinta a Consiliului de Administratie,hotararea anterioara cu privire la implementarea serviciului de inregistrare si mentenanta a domeniilor ".ro". Ministerul spune ca va incepe consultari cu cei interesati pe 30 ianuarie 2017 dupa care va fi redactat un proiect de lege, in iulie va publica proiectul spre consultare publica iar in septembrie 2017 il va prezenta pentru aprobare la Guvern.

Decizia ministerului comunicatiilor de a resetat, practic, tot calendarul de aplicare a noului mod de tarifare a venit la o zi dupa ce un grup de firme cu statut de partener ROTLD solicitase, intr-o scrisoare deschisa, consultari publice in legatura cu stabilirea tarifelor de inregistrare si mentenanta anuala a numelor de domenii ".ro". 

18 din cele peste 80 de firme partenere ale Romania Top Level Domain cerusera institutiei din care face parte ROTLD "minim 3 luni pentru consultari publice" cu partenerii, asociatiile profesionale din industrie si utilizatorii de domenii ".ro" pentru discutarea noilor tarife care, spuneau semnatarii vor avea impact asupra costurilor pentru peste 900.000 de domenii .ro. 

ROTLD intentiona introducerea noului mod de tarifare, de la 1 iulie 2017, dar nu anuntase public cat va costa inregistrarea si mentinerea unui domeniu. Romania Top Level Domain - ROTLD, un serviciu de registru specializat al Institutului National de Cercetare-Dezvoltare in Informatica (ICI) care administreaza numele de domenii ".ro" a publicat anuntul general privind modificarea modului de tarifare pe pagina proprie de internet, la finalul anului trecut.

Noul calendar promis de Ministerul Comunicatiilor  

  • 30 ianuarie 2017: MCSI va publicare pe website un chestionar online referitor la principiile ce vor sta la baza reglementării. 
  • 28 februarie 2017: termenul pana la care pot fi transmise răspunsurile la întrebări și orice alt punct de vedere 
  • martie-iulie 2017: un grup de lucru inter-instituțional, redacteaza un proiect de lege pornind de la punctele de vedere primite.
  • iulie 2017: ministerul va publica spre consultare proiectul de lege care va rămâne în consultare publică pentru cel puțin 30 de zile 
  • iulie-august 2017: ministerul va organiza cel puțin o dezbatere la sediul MCSI pe marginea proiectului de lege  
  • septembrie 2017: urmare a procesului de consultare publică ministerul va prezenta forma finală a proiectului de lege în Guvern
In acest moment, utilizatorul - persoana fizica sau juridica - poate cumpara un nume de domeniu  (de exemplu: firmamea.ro) fie direct de pe site-ul rotld.ro unde completeaza un formular electronic si achita echivalentul a 61 de dolari SUA (inclusiv TVA), fie de la firme cu statut de partener acreditat al registrului. Odata achitata suma, detinatorul poate folosi numele domeniului fara alte costuri (cele de gazduire a domeniului - asa numitele servicii de hosting, nu tin de ROTLD).

Cu alte cuvinte, o singura plata, o singura data; spre deosebire de alte registre de domenii, din alte tari, unde tariful de utilizare a domeniului este anual, cu posibilitatea platii anticipate pe mai multi ani si cu reinoire, la expirarea termenului.

Asadar, noua modalitate de tarifare nu este un caz special pentru domeniile ".ro". ROTLD spunea chiar in anunt ca, in Europa, ultima tara, inaintea Romaniei, care a trecut la acest sistem, a fost Slovenia, in urma cu 4 ani.

De fapt, discutia privind noul sistem de tarifare este mai veche insa introducerea sa a tot fost amanata. Firmele care fac negustorie cu domenii se asteptau deci la noul tarif insa mai toata lumea afacerilor online - in special detinatorii "colectiilor" consistente de nume ".ro" - astepta cu interes sa vada cat va costa anual detinerea unui domeniu.

La o prima intalnire, recenta, ROTLD a discutat, cu parteneri acreditati, noile tarife si modul in care acestea vor fi incasate: ar fi fost vorba de 39 de euro + TVA pentru cinci ani, respectiv 7,8 euro + TVA pentru fiecare an.

ROTLD nu a confirmat cifrele: in dimineata zilei de 26 ianuarie 2017, intr-o scurta discutie cu StartupCafe.ro, seful serviciului administrare domenii ROTLD din ICI, Mihail Dumitrache a spus ca tarifele nu au fost facute publice. "Suntem la nivelul discutiilor cu partenerii acreditati, cand vom finaliza le vom anunta public".

In anuntul publicat pe site, RoTLD scria ca <<va transmite informatii si instructiuni importante la adresa de e-mail a detinatorului dreptului de folosinta cu privire la introducerea tarifului de inregistrare si mentenanta anuala pentru domeniile ".ro".>>

Un grup de firme partenere a cerut insa, intr-o scrisoare deschisa publicata pe blogul firmei initiatoare, "mai multa transparenta si organizarea de consultari publice referitoare la introducerea tarifului anual".

Documentul, sustinut de reprezentantii a 18 firme, solicita o perioada mai lunga de consultari - 3 luni -, publicarea online a propunerii detaliate a ROTLD, precum si, mai scriu semnatarii, "fundamentarea economica pe care se bazeaza propunerea de inregistrare pe minimum 5 ani".

"Niciunul dintre partenerii prezenti la intalnire nu a negat necesitatea introducerii unui tarif anual de mentenanta, acesta fiind un standard de facto in industrie.In timpul intalnirii, participantii au constatat ca exista mai multe puncte care trebuie discutate inainte de a stabili forma finala a introducerii tarifului anual de mentenanta. Partenerii ROTLD au oferit feedback extrem de valoros, cum ar fi:
  • Tariful de 39 euro + TVA pentru inregistrarea unui domeniu pe 5 ani, in loc de 7,8 euro + TVA pe 1 an este o masura neobisnuita in industrie si care face mai putin accesibile domeniile ".ro"
  • Incarcarea extraordinara care se creeaza pe departamentele de plati si suport ale ROTLD si ale partenerilor in ziua de 1 octombrie a fiecarui an, cand ar fi termenul limita de plata pentru mentenanta tuturor domeniilor ".ro" inregistrate pana la data de 1 iulie 2012.
  • Reprezentatii ROTLD au estimat un numar de 300,000 de domenii pentru care se va achita tarif anual de mentenanta in perioada 1 iulie - 1 octombrie 2017." 
In scrisoare se mai afirma ca in acest moment "sunt peste 900,000 de domenii ".ro" inregistrate. Impactul deciziei ICI este unul major asupra tuturor utilizatorilor de domenii ".ro" si asupra multor categorii de companii din industria online."

Pe de alta parte, ROTLD arata ca "stabilirea tarifului de inregistrare si mentenanta anuala are de asemenea avantajul ca va duce la deblocarea numelor de domenii ".ro", care au fost inregistrate incepand cu anul 1993, si care in prezent nu mai sunt folosite, fie ca firmele ce le-au solicitat au disparut, fie ca persoana care le-a solicitat nu mai are nevoie de acele nume in prezent".



Argumentele ROTLD pentru introducerea tarifului anual la domeniile ".ro":

-Romania a ramas singura tara din Europa care nu a introdus un tarif de mentenanta anuala pentru domenii
-Tariful de inregistrare si mentenanta anuala este o practica obisnuita si in alte tari din restul lumii
-Tariful de inregistrare si mentenanta anuala este necesar pentru acoperirea costurilor initiale de inregistrare si a costurilor zilnice de mentinere in functiune a inregistrarii numelui de domeniu:

  • costuri pentru sistemul de nameservere
  • costuri pentru sistemul de inregistrare
  • costuri pentru serverul WHOIS
  • costuri pentru serviciul de "help desk"
  • costuri de dezvoltare hardware si software
  • costuri de intretinere si service
  • costuri pentru asigurarea unei mai bune securitati
Cand si cum urma sa se achite tariful - propunere ROTLD:

  • pentru domenii ".ro" inregistrate inainte de data de 01.07.2012, detinatorii dreptului de utilizare au obligatia de a achita tariful de mentenanta anual in intervalul 01.07.2017-01.10.2017. 
  • pentru domenii ".ro" inregistrate in intervalul 01.07.2012 - 01.07.2017, tariful de mentenanta anual va fi achitat in momentul in care dreptul de utilizare a numelui de domeniu ".ro" este egal cu 5 ani de la data inregistrarii.
  • tariful de inregistrare si mentenanta anuala a unui domeniu ".ro" se stabileste, la o valoare de referinta pentru Registrul de domenii .ro si asigura atat serviciul de inregistrare cat si o perioada de 5 ani de utilizare in conditii de securitate. 
  • dupa expirarea perioadei de 5 ani, se va achita anual o valoare de referinta pentru Registrul de domenii .ro, necesara pastrarii serviciului de utilizare a domeniului .ro in conditii de siguranta.
Parallax

Vizualizari
1314
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri