CZ

Guvernul promite evaluarea mai rapida a proiectelor pe fonduri europene

Imagine principala
Guvernul promite evaluarea mai rapida a proiectelor pe fonduri europene
Firmele si ceilalti beneficiari care deruleaza proiecte europene ar
urma sa astepte pana la 70 de zile evaluarea proiectelor lor de catre
autoritati, in loc de 270 de zile, cat sunt nevoiti sa stepte in
prezent, a declarat, luni, ministrul fondurilor europene, Marius Nica.


"Saptamana trecuta, cand am publicat pe Programul Operational Competitivitate calendarul lansarilor, am pus efectiv si etapele de evaluare si zilele,
la nivel de zile, 51 de zile, 61 de zile, 70 de zile pana la evaluarea
si semnarea contractului si voi monitoriza strict aceste intervale de
timp, pentru ca este normal ca un beneficiar sa stie cand isi depune
proiectul cand se estimeaza ca va fi semnat, pentru a-si asigura acele
instrumente financiare necesare semnarii contractului, pentru a se
pregati de implementare, lucru pe care mi-l doresc sa-l fac pe fiecare
axa din cadrul fiecarui program pe care-l lansam", a spus Nica, citat de
RFI.

"De
exemplu, la Competitivitate, intrucat depind si de evaluator strain,
depinde de la program la program si de complexitatea programului. Daca
vorbim despre Programul Operational Competitivitate, pe partea de
cercetare, unde au nevoie de experti straini, stiu ca din calendarul
maxim pe care si l-au asumat, 71 de zile este perioada de evaluare de la
momentul depunerii cererii de finantare pana la semnarea contractului
de finantare. Stiu ca in trecut au fost si sapte luni si opt luni de
zile", a mai spus ministrul Fondurilor Europene.
Parallax

Vizualizari
13
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri