Raluca Abrihan

Accelerator pentru startup-urile in faza de expansiune, organizat de Microsoft. Ce firme se pot inscrie

Imagine principala
Accelerator pentru startup-urile in faza de expansiune, organizat de Microsoft. Ce firme se pot inscrie
Microsoft Accelerator, cu sediul in Berlin, va incepe, alaturi de o echipa de mentori, un nou program de accelerare pentru o serie noua de startup-uri, in luna septembrie 2017, dar inscrierile au fost deja deschise. Pot participa firme B2B din domeniul tehnologiei,  din Europa continentala (inclusiv tarile nordice). Vezi ce promite acest accelerator.

Incepand cu data de 4 septembrie 2017, pentru o perioada de patru luni, un numar de opt pana la doisprezece startup-uri B2B din domeniul tehnologiei, selectate din Europa vor incepe scalarea business-ului lor in unul dintre hub-urile din Berlin.

Echipele formate din specialisti in tehnologie, care urmeaza sa sprijine startup-urile sa isi extinda si scaleze afacerea nu vor avea dreptul la actionariat in firmele inscrise in accelerator, anunta organizatorii.

Ce startup-uri se pot inscrie


Accentul se va pune pe startup-uri aflate in faza de expansiune, care au incheiat faza de finantare si a caror activitate se desfasoara in industrii de viitor precum inteligenta artificiala, Machine Learning, realitate mixta, analiza volumelor mari de date (Big Data), Blockchain, servicii de Cloud, Internet-of-Things si Software-as-a-Service.

Aspectele critice necesare in pasul urmator de dezvoltare al acestor startup-uri vor fi prioritatea principala a programului, acestea fiind sustinute prin oferirea accesului catre noi clienti si parteneri.

Startup-urile care sunt pregatite sa faca pasul urmator, au o echipa remarcabila, un produs viabil si venituri consistente, sunt invitate sa se inscrie in acest program de 16 saptamani, inscrierile fiind deschise la acest moment.

Pe data de 4 septembrie 2017, un juriu va anunta companiile care sunt acceptate in accelerator.

Iskender Dirik a fost numit in functia de Managing Director/CEO-In-Residence al Microsoft Startup Growth Partners si a Microsoft Accelerator, Berlin.

Pana de curand, Iskender Dirik a detinut functia de Managing Director la Bauer Venture Partners, fondul de investitii start-up de 100 de milioane EUR apartinand Bauer Media Group. Anterior acestei pozitii, el a fondat cateva startup-uri si a detinut functia de Managing Director la COPE, o companie de tip "boutique" din domeniul tehnologiei, consultantei de strategie digitala si dezvoltarii de software. Clientii sai includ companii din industrii diverse, precum Axel Springer, Deutsche Telekom, Porsche, Volkswagen si Liga germana de fotbal (German Football League - DFL).

Microsoft Accelerator Berlin se adreseaza atat startup-urilor germane, cat si celor din Europa continentala. In timp ce startup-urile germane au oportunitatea de a se concentra pe internationalizarea activitatii lor, startup-urile din alte tari din Europa continentala au sansa de a patrunde si pe piata germana.

Startup-urile interesate sunt invitate sa ia legatura cu echipa Microsoft Accelerator Berlin, trimitand prezentarea lor prin email la msab-applications@microsoft.com.

Programul de patru pana la sase saptamani are loc in total in sapte locatii din intreaga lume: Bangalore, Beijing, London, Seattle, Shanghai, Tel Aviv si Berlin. Absolventii acestui program includ peste 500 de startup-uri precum aplicatia de plata Cringle, platforma de data science Affinio si paltforma chineza de e-learning Tizi.

Pe langa programul de accelerare care se adreseaza startup-urilor mai mature, Microsoft sustine de asemenea si startup-urile aflate in faze incipiente prin programul sau Microsoft BizSpark. Programul BizSpark indruma startup-urile catre success oferindu-le acces gratuit la serviciile de cloud ale platformei Microsoft Azure, cat si la software si asistenta.
Parallax

Vizualizari
160
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri