VIDEO: Cum se aduna 120 de milioane de dolari si o serie de controverse in jurul unui storcator de suc

de Dani Rockhoff 24 aprilie 2017
Ideea unei prese pentru suc de fructe conectata la internet, in care s-au investit 120 de milioane de dolari, este pusa in dificultate de o demonstratie care arata, practic, inutilitatea aparatului scos pe piata la aproape 700 si apoi la 400 de dolari. Demonstratia a fost facuta de jurnalistii de tehnologie de la Bloomberg iar doi dintre investitorii care au finantat ideea de afaceri au cam ramas... cu gura cascata.

Simplu spus, Doug Evans, fondatorul startup-ului Juicero, din California, a lucrat timp de trei ani la conceperea unei prese high-tech pentru suc de fructe...care este depasita chiar, la viteza de stoarcere, de mana omeneasca. Costisitorul produs a fost finantat de investitori cu 120 de milioane de dolari si a fost prezentat ca un produs care va revolutiona lumea storcatoarelor de fructe.

Evans s-a vrut „un Steve Jobs al sectorului suc de fructe”, scrie n-tv.de. Aparatul, la care a lucrat timp de trei ani, „urma sa ridice stoarcerea sucului la un nou nivel, cu ajutorul unui microprocesor, al unui scanner si al unei connexiuni WLAN”.

Aparatul high-tech de bucatarie a fost creat „in maniera Apple-look” iar prezentarea sustine ca aparatul preseaza la rece fructe proaspate, taiate intr-un anume fel si ambalate intr-un pachet sigilat facut dintr-o membrana speciala. Pachetele nu pot fi cumparate (deocamdata, cel putin) decat de la producatorul presei. Utilizatorul scoate pachetul, il pune intr-o presa foarte puternica si scoate o „bautura proaspata si racoritoare”, dupa cum a fost ea prezentata investitorilor.

O demonstratie video postata de Bloomberg pe Youtube sub titlul „Ai nevoie de un juicer de 400$?” arata insa ca pachetul poate fi presat cu mainile, chiar de utilizator. 


Lucru pe care l-au aflat, scrie Bloomberg, si doi investitori de la Juicero care „au fost surprinsi după ce au descoperit că ambalajele ar putea fi stoarse manual”. (...) Unul dintre investitori a declarat că au fost frustrați de modul în care compania nu a livrat la termenul inițial și că firma lor de risc nu s-ar fi întâlnit cu Evans dacă ar fi stiut ca acesta va vinde pungi de suc pentru a caror stoarcere nu e nevoie de hardware la prețuri ridicate. Juicero nu a dezvăluit, în general, investitorilor sau angajaților că pachetele pot fi stoarse manual, au declarat patru persoane cu cunoștințe în aceasta chestiune”.

Daca utilizatorul poate scoate sucul si fara aparat ce mai ramane din tehnologie? Creatorul isi apara ideea – pentru ca carei protectie a depus si un patent – spunand ca sunt 400 de componente originale: aparatul are in componenta „doua motoare, 10 placute cu circuite electronice, un scanner, un microprocesor si un modul wireless”, afirma Doug Evans intr-un interviu acordat publicatiei Recode.

In acelasi interviu, fondatorul Juicero sustine ca in pungi se afla „bucati proaspat taiate” recoltate direct din mini-ferma proprie, de aproape doua hectare din Sudul Californiei sau cumparate de la fermieri care le trimit, pe comanda, in camioane refrigerate.

Potrivit website-ului Juicero, un pachet gata de stors costa intre 5-8 $ pe bucata. Pretul de start al aparatului a fost 699 $ dar, de la inceputul anului, pretul presei Juicero a scazut la 399 dolari.

Presa este promovata ca solutie pentru oameni ocupati, preocupati de alimente bio si de diete vegane, al caror adept este chiar fondatorul.„Valoarea sta in faptul ca un tata epuizat isi face siesi un bine, in timp ce pregateste copiii pentru scoala, fara a trebui sa se ocupe de ingrediente sau sa curete un storcator”, scrie publicatia economica a concernului de presa Spiegel, citand reclama Juicero la produs.

Un alt mesaj de marketing, adresat de data aceasta clientelei feminine, evoca „angajata stresata care are nevoie de mai multe legume in viata ei”, aceasta fiind atentionata de presa Juicero „sa-si stoarca pungile de suc, inainte ca acestora sa le expire valabilitatea, pentru ca banii ei castigati cu greu sa nu se risipeasca”.

Unii clientii arata insa ca nu se lasa usor convinsi iar comentariile postate la demonstratia video publicata de Bloomberg sunt chiar suculente.„Uimitor model de afacere. Pasul 1: pune suc intr-o punga; Pasul 2) vinde sucul. Pasul 3) Cere 400 de dolari pentru un aparat ca sa scoti sucul din punga; Pas Bonus) Pune wi-fi pe aparat si esti indreptatit sa cauti bani in Silicon Valley“ scrie un utilizator, in timp ce altul comenteaza: „Tocmai mi-a venit o idee stralucita pentru tuburile cu pasta de dinti; dati-mi, va rog, niste bani.

Suspiciosii care cred ca in pachetele pentru presa nu se afla bucati de fructe/legume ci chiar suc pot gasi pe Yotube un filmulet – e drept nu foarte inspirat facut - in care un utilizator stoarce de mana pachetul apoi il taie cu foarfeca si arata ce ramane inauntru. 



Desigur ca firma si unii investitori isi apara ideea, produsul, ca si banii investiti. Seful Juicero, Jeff Dunn, a reactionat imediat dupa difuzarea filmului Bloomberg pe Youtube. El a spus ca „misiunea companiei este sa faca semnificativ mai usor consumul de fructe si legume proaspete”. Dunn a preluat conducerea firmei in toamna anului trecut, luand locul fondatorului, Doug Evans.

Dunn a mai argumentat, in favoarea presei Juicero, cu faptul ca aceasta e conectata la internet, ceea ce ar face posibila identificarea imediata a unor pungi cu suc retrase din comert. „In acest fel, ii putem proteja pe clientii nostri in timp real”. Prin conexiunea de internet, s-ar mai putea asigura imediat aprovizionarea clientului cu marfa noua, „caci, la urma urmei, e vorba de un produs perisabil”.

A doua zi dupa difuzarea clip-ului Bloomberg, Juicero a anuntat ca ofera clientilor posibilitatea returnarii presei de suc in termen de 30 de zile, cu restituirea integrala a banilor platiti, relateaza publicatia germana Heise.de. Cu toate acestea, produsul este in continuare ofertat la cumparare pe site-ul oficial juicero.com, la 399 $, sub indemnul „da start obiceiului tau sanatos”

7030 vizualizari
adauga comentariu 0 comentarii