Vlad Barza

Care este profilul angajatului din IMM-urile romanesti -  studiu

Imagine principala
Care este profilul angajatului din IMM-urile romanesti -  studiu
Un studiu Ipsos Mori realizat pentru Microsoft in 2015 arata ca Romania este tara europeana cu cel mai mare numar de angajati nevoiti sa fie prezenti la birou pentru a-si indeplini sarcinile de lucru (81%), la polul opus aflandu-se Norvegia, unde doar 51% dintre angajatii IMM-urilor trebuie sa fie prezenti la birou. Studiul a mai creionat si profilul angajatului dintr-un IMM, dar si prin ce instrumente comunica si cat de repede raspunde solicitarilor. Cercetarea a fost realizata in 16 tari din Europa, printre care si Romania, cu participarea a 5.555 de angajati din companii mici si mijlocii.

In acelasi timp, datele Eurostat arata ca rata productivitatii in Romania era de 5,6 euro / ora in 2013, adica de sase ori sub media europeana si de aproape 12 ori mai mica decat rata productivitatii in Norvegia (59 euro / ora). Rezultatele celor doua studii sugereaza o corelatie pozitiva intre gradul de receptivitate la integrarea tehnologiilor mobile in mediul de lucru si productivitatea angajatilor din economie.

Acelasi studiu arata ca peste jumatate dintre angajatii romani (52%) considera ca investitia in IT reprezinta o prioritate pentru cresterea performantelor de business, iar 50% dintre ei considera ca o relatie mai buna cu clientii ar putea avea acelasi rezultat.

Prioritatile angajatilor romani

In Romania, mai mult decat in orice alta tara participanta la studiu, angajatii IMM-urilor pun pret pe echilibrul dintre munca si viata personala. Acesta este o prioritate pentru 87% dintre ei, spre deosebire de media europeana de 73%. Pentru a-si atinge acest obiectiv, cei mai multi dintre angajatii romani, respectiv 83%, considera ca tehnologia mobila i-ar putea ajuta sa fie mai productivi si sa intretina echilibrul dintre planul profesional si cel privat.

Alte rezultate ale studiului arata ca:

-    E-mail-ul este considerat cel mai bun instrument de comunicare atat de catre angajatii din Romania (63%), cat si la nivelul intregului continent (67%). A doua optiune preferata de catre romani o reprezinta intalnirile (61%), in timp ce media europeana inclina spre convorbirile telefonice (53%).

-    Data back-up. Aproape o treime dintre firmele mici si mijlocii din Romania nu fac niciun fel de back-up, ceea ce le expune la riscuri evidente.

-    Viteza de raspuns este esentiala. 33% dintre respondenti sunt nevoiti sa raspunda la mesajele primite de la clienti in mai putin de o ora, iar 44% dintre ei au acelasi termen pentru a raspunde la mesajele primite de la colegi. La nivel european, termenul folosit de cei mai multi dintre angajati pentru a raspunde la mesajele primite de la clienti este de o zi (38%).

-    15% dintre romani lucreaza 51 de ore pe saptamana sau mai mult, procent aproape dublu fata de media europeana de 9%.

Profilul angajatilor IMM-urilor din Romania

Activ in afara programului de lucru obisnuit. Peste jumatate (51%) dintre angajatii IMM-urilor din Romania sunt activi uneori sau in mod regulat in afara orelor de lucru obisnuite.

Nevoiti sa isi aduca dispozitivele mobile de acasa. 38% dintre angajati folosesc un laptop personal la birou, iar 30% folosesc propriul PC sau smartphone-ul personal. Mai putin de 10% dintre angajati utilizeaza un smartphone oferit de angajator, fiind rata cea mai scazuta din Europa, dupa Ucraina.

In cautare de solutii pentru cresterea productivitatii. Pentru o treime dintre respondenti, tehnologia moderna si aplicatiile software mai eficiente sunt raspunsul pentru problema productivitatii, in timp ce o alta treime dintre respondenti afirma ca i-ar ajuta un mediu de lucru flexibil.

Cercetarea a fost realizata in 16 tari din Europa, printre care si Romania, cu participarea a 5.555 de angajati din companii mici si mijlocii.
Parallax

Vizualizari
65
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri