Startup Hub Iasi: The Grape

de Raluca Abrihan 8 septembrie 2015
​The Grape – Business HUB of Iasi este primul spatiu de tip coworking deschis la Iasi. Comunitatea  din jurul acestui hub reuneste tineri antreprenori si liber profesionisti din diferite domenii de activitate, precum: IT, training, recrutare, marketing, antreprenoriat social etc. Hub-ul s-a lansat, anut trecut, la initiativa a cinci tineri Costina Iurascu, Tudor Gandu, Bogdan Irimia, Cezar Cardon si Andreea Zaharescu, cu totii Alumni AIESEC Iasi. Pentru a putea deschide acest spatiu ei spun ca au avut nevoie la inceput de aproximativ 5.000 de euro, dar investitiile continua.

”La inceput, cred ca orice persona care a deschis pana acum un business, sau a lansat un proiect stie ca atunci cand vine cu ceva nou, se confrunta cu faptul ca trebuie sa isi educe mai intai publicul legat de ce reprezinta sau cu ce vine in plus produsul tocmai lansat. Practic, trebuie sa faca publicul sa inteleaga utilitatea. Cam asa a fost si la noi, foarte greu a fost sa facem freelancerii cel putin sa inteleaga de ce e mai bine sa lucrezi intr-un loc unde poti socializa si gasi potentiali colaboratori, decat sa lucreze in continuare in intimitatea propriului camin”, explica fondatorii hublui.

Lunar sunt intre 15 si 20 de entitati care isi desfasoara activitatea la The Grape (freelanceri, start-up-uri, ONG-uri), potrivit reprezentantilor hub-ului. Spatiul de lucru in comun are o suprafata de 220 de metri patrati si se afla pe strada Buna Vestire, numarul 2, in Iasi. ”Designul este special realizat pentru a permite accesul a doua echipe de cate patru persoane ce isi doresc spatii doar pentru ei (avem 2 birouri special amenajate), la care se adauga un open-space mare, suficient pentru restul membrilor fie ei freelanceri sau care lucreaza in echipe”, arata reprezentantii hub-ului.

Abonamente The Grape:

  • Cel mai mic tip de abonament este de 150 de lei
  • Abonamentul nelimitat, ce le permite membrilor sa utilizeze spatiul de coworking cand doresc ei de luni pana vineri, de la 9:00 la 21:00, este de 400 de lei pe luna.
  • Abonamentul “Happy-Hour”, in valoare de 250 de lei, ofera posibilitatea utilizarii spatiului in fiecare zi, de la 9:00 la 12:00.

The Grape a incheiat anul trecut un parteneriat cu un spatiu asemanator, un innovation hub, din Oslo, Nesh Norway. Prin acest parteneriat, membrii hub-ului din Romania, care sunt in vizita de lucru in Oslo, pot merge gratuit sa lucreze in spatiul hub-ului norvegian pana la 2 saptamani.


Informatii actualizate la data de 1 septembrie 2015.




Citeste mai multe despre:   
2214 vizualizari
adauga comentariu 0 comentarii