Vlad Barza

Fondul Gecad Ventures investeste in startup-ul romanesc de securitate digitala TypingDNA

Imagine principala
Fondul Gecad Ventures investeste in startup-ul romanesc de securitate digitala TypingDNA
Gecad Ventures conduce runda de finantare pentru TypingDNA, startup romanesc ce activeaza in domeniul securitatii digitale si inteligentei artificiale. Investitia va fi folosita pentru dezvoltarea serviciilor oferite de companie, sporirea eforturilor de marketing si marirea echipei, valoarea acesteia fiind confidentiala. Gecad Ventures sindicalizeaza in aceasta runda si un grup de investitori business-angel locali. Grupul de companii IT, Gecad, condus de omul de afaceri Radu Georgescu a anuntat pe 21 octombrie transformarea oficiala a grupului intr-un fond de investitii - Gecad Ventures

TypingDNA este o companie de securitate ce ofera servicii de identificare si autentificare folosind algoritmi de inteligenta artificiala ce recunosc modul unic in care tasteaza o persoana. Aceste "biometrice de tastare" sunt cel mai nou mod de autentificare secundara in tranzactiile online, urmand sa imbunatateasca si sa inlocuiasca in viitor metodele actuale (SMS, OTP, token, dispozitive dedicate).

"Incurajam proiectele tehnologice inovatoare. TypingDNA intra in aceasta categorie si are toate ingredientele pentru a se lansa la nivel global. Au o platforma tehnologica proprietara, care dublata de o executie buna, ii poate inscrie printre jucatorii relevanti din zona de autentificare biometrica din urmatorii ani." a declarat Radu Georgescu, Founding Partner Gecad Ventures.

Inceputurile TypingDNA sunt strans legate de participarea in cadrul mai multor programe de accelerare: MVP Academy, Hub:raum si Microsoft Accelerators Bootcamp. In tot acest timp, compania a trecut printr-un proces de maturizare si continua dezvoltare a produsului.

"Am reusit sa dezvoltam o tehnologie inovatoare cu aplicabilitati multiple in domenii precum e-learning, e-banking, corporate, si multe altele. Prin parteneriatul cu un fond de investitii, asa cum este Gecad Ventures, si prin implicarea unor investitori cu experienta antreprenoriala in domeniul IT si cyber-security putem maximiza potentialul acestei tehnologii. Suntem extrem de bucurosi de sprijinul financiar si strategic oferit de aceasta runda de investitie." a declarat Raul Popa, cofondator si director executiv al TypingDNA.

Grupul de companii IT Gecad s-a metamorfozat in ultimii ani intr-un fond de investitii, iar pe 21 octombrie a devenit oficial Gecad Ventures, avand atat o identitate noua, cat si un site de prezentare actualizat.
Parallax

Vizualizari
160
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri