CZ

Statul cheama fermierii sa-si depuna cererile pentru a primi sprijinul financiar aferent Campaniei 2017

Imagine principala
Statul cheama fermierii sa-si depuna cererile pentru a primi sprijinul financiar aferent Campaniei 2017
Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) din subordinea Ministerului Agriculturii face apel la fermieri sa depuna cererile pentru platile unice in anul 2017, in conditiile in care se apropie termenul.

"Facem un apel catre toti potentialii beneficiari ai sprijinului financiar aferent Campaniei 2017, sa respecte programarile realizate de angajatii APIA in vederea depunerii cererilor de plata la sediile APIA judetene/locale, avand in vedere ca acestea se pot depune pana la data de 15 mai 2017" - spun miercuri, Ministerul Agriculturii si APIA, intr-un comunicat remis StartupCafe.ro .

Potrivit datelor actuale ale MADR, la APIA fusesera depuse, pana miercuri, 12 aprilie 2017, in cadrul Campaniei de primire a cererilor unice de plata in anul 2017, un numar de 453.369 cereri, pentru o suprafata de 2.157.767,45 hectare.

Judetele in care s-a realizat cel mai mare procent de depunere de catre fermieri a cererilor unice de plata  sunt urmatoarele:

  • Vrancea ¬ 58,24 %,
  • Giurgiu ¬ 58,10 %,
  • Dambovita ¬ 57,70 %,
  • Prahova ¬ 56,57 %,
  • Neamt ¬ 55,46 %.

In schimb, procente mai scazute se inregistreaza in urmatoarele judete:

  • Constanta ¬ 37,82 %,  
  • Tulcea ¬ 39,00 %,
  • Ialomita ¬ 41,76 %,
  • Braila 42,22 % ,
  • Sibiu 43,77%.

Respectarea programarilor conduce la fluidizarea fluxului de lucru, evitarea aparitiei aglomeratiei si a intarzierilor in depunerea cererilor, precum si la diminuarea timpului necesar fiecarui fermier la completarea si depunerea cererii unice de plata.

In eventualitatea in care programarea initiala nu a putut fi respectata, autoritatile ii roaga pe cei care sa afla in aceasta situatie, sa contacteze de urgenta Centrul judetean/ local APIA.

Sprijinul financiar aferent Campaniei 2017 este finantat din Fondul European de Garantare Agricola (FEGA), din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurala (FEADR) si de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale.
Vizualizari
54
Conţinut
Adauga comentariu