CZ

S-a stabilit suma care va fi acordata fermierilor prin ajutorul national tranzitoriu

Imagine principala
S-a stabilit suma care va fi acordata fermierilor prin ajutorul national tranzitoriu
Guvernul a stabilit joi cuantumul si plafonul ajutorului national tranzitoriu ANT1 pentru producatorii agricoli din sectorul vegetal pentru anul de plata 2016.

Cuantumul aferent culturilor amplasate pe teren arabi, aprobat prin hotarare de guvern, este de 17,72035 euro/ha, iar fondurile totale alocate sunt de 119,422 milioane de euro, reprezentand echivalentul a 531,870 milioane lei, potrivt unui comunicat al Guvernului, remis StartupCafe.ro.

De acest sprijin financiar vor beneficia circa 681.000 de producatorii agricoli  din domeniul vegetal.

Beneficiarii platilor directe sunt:
  • fermierii activi,
  • fermierii persoane fizice si/sau persoane juridice care desfasoara o activitate agricola in calitate de utilizatori ai suprafetelor de teren agricol si/sau detinatori legali de animale, potrivit prevederilor legislatiei in vigoare.
  • unitatile  de cercetare si productie, de invatamant din domeniul agricol, cooperative agricole de exploatare si gestionare a terenurilor agricole, silvice, piscicole si a efectivelor de animale, precum si grupurile de producatori care desfasoara activitate agricola.

Culturile amplasate pe teren arabil pentru care se acorda acest sprijin sunt:

  • cereale (grau comun, grau dur, secara, orz, ovaz, porumb, sorg, orez, triticale, porumb dulce si alte cereale),
  • culturi proteice (mazare, fasole, bob, lupin, linte, alte leguminoase pentru boabe),
  • plante industriale (floarea-soarelui, rapita, soia conventionala, in si canepa pentru fibra, tutun, in pentru ulei, plante medicinale, alte plante industriale),
  • radacinoase (sfecla furajera, sfecla de zahar),
  • cartofi,
  • legume,
  • capsuni,
  • pepeni,
  • flori si plante ornamentale,
  • plante de nutret,
  • loturi semincere,
  • alte culturi pe teren arabil inclusiv in sere si solarii.

Aplicarea masurilor prevazute in actul normativ va permite beneficiarilor platilor sa-si elaboreze propriul plan de afaceri si program de dezvoltare pe termen scurt, in conditiile cunoasterii nivelului sumelor ce urmeaza sa le primeasca. De asemenea, acordarea acestui ajutor national tranzitoriu asigura capital financiar necesar pentru derularea la timp a activitatilor specifice din agricultura.

Platile se fac in lei, la cursul de schimb de 4,4537 lei pentru un euro, stabilit de catre Banca Centrala Europeana in data de 30 septembrie 2016.

Platile directe si ajutoarele nationale tranzitorii se acorda potrivit prevederilor OUG nr. 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plati care se aplica in agricultura in perioada 2015-2020 si pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societatile agricole si alte forme de asociere in agricultura.
Parallax

Vizualizari
49
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri