Raluca Abrihan

Problemele comertului online iarna. Care este timpul mediu de livrare in Romania

Imagine principala
Problemele comertului online iarna. Care este timpul mediu de livrare in Romania
Una dintre cele mai mari provocari cand vine vorba de comertul online si livrare este starea drumurilor, mai ales in anumite regiuni din tara. Atunci cand mai multe din segmentele importante ale drumurilor nationale sunt declarate inchise, livrarile vor fi cu siguranta afectate, spune Paul Copil, fondatorul QeOPS, companie specializata in logistica.

Strazile secundare care nu sunt deszapezite, lipsa locurilor de parcare necesare pentru livrarea efectiva, accesul sau traficul ingreunat, inseamna timpi de livrare mai mari si implicit un numar mai mic de livrari zilnic pentru fiecare curier zonal. Insa, aceste situatii sunt exceptionale, tocmai de aceea, de cele mai multe ori, clientii le inteleg si le trateaza ca atare, mai arata specialistul  QeOPS.

Pentru o buna desfasurare a livrarilor, este esential ca intre magazinele online si firmele de curierat sa existe o buna colaborare. Serviciile de care clientii beneficiaza depind in mare masura de cat de bine comunica retailerii cu firmele contractate pentru livrarea coletelor, unde este necesara predictibilitatea volumelor.

De cealalta parte, curierii trebuie sa fie transparenti in promisiunile de livrare pe care le fac. Asumarea unor comenzi care depasesc capacitatile de livrare ale curierului pot conduce cu usurinta la nemultumiri.

In mod normal, in conditii de drumuri curate, cand nu intampina intemperii ale vremii sau alte impedimente, timpul mediu de livrare nu ar trebui sa depaseasca 48 ore. Costurile livrarilor variaza insa in functie de volum.

"Ca in oricare alt sector din economia libera, totul se bazeaza pe cerere si oferta. Diferentiatorul major al preturilor in aceasta piata sunt volumele pe care magazinul online le aloca unui curier, precum si serviciile adaugate la livrarea standard. Nu exista grad de comparatie intre costurile de livrare pentru produse mici si costurile de livrare pentru produse mari, de volum precum piesele de mobilier, electrocasnicele, produsele din sectorul home&deco sau bricolaj", a explicat Paul Copil, fondator QeOPS.
 
Dincolo de toate celelalte perioade din an, Black Friday s-a dovedit un motor imens de crestere a comertului online, dar si pentru imbunatatirea logisticii, mai spune reprezentantul companiei de logistica.

In ultimii ani, firmele de curierat au investit in pregatirea personalului, flotele de masini, modernizarea si achizitia de noi depozite, iar dezvoltarea si optimizarea derulate pentru Black Friday sau Craciun ajuta si in restul anului.
Parallax

Vizualizari
28
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri