CZ

S-au inchis finantarile 2015 pentru agricultura si alte afaceri rurale. Unde a fost cea mai mare cerere de bani

Imagine principala
S-au inchis finantarile 2015 pentru agricultura si alte afaceri rurale. Unde a fost cea mai mare cerere de bani
Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale (AFIR) a inchis in
data de 18 decembrie ultimele sesiuni de primire a proiectelor de
investitii aferente submasurilor de finantare din cadrul Programului
National de Dezvoltare Rurala (PNDR) 2014 - 2020 deschise in anul 2015.


In perioada 25 martie 2015 (cand a fost deschisa prima sesiune de primire a proiectelor prin PNDR 2020) si pana la 18 decembrie 2015, AFIR a primit 7.697 de cereri de finantare din partea fermierilor, a altor antreprenori din zona rurala si a beneficiarilor-autoritati publice.

Valoarea totala a fondurilor europene nerambursabile solicitate prin aceste proiecte a fost de peste 1,55 miliarde de euro. Gradul de accesare a alocarii disponibile in anul 2015 este de peste 100%, arata AFIR.

Dintre aceste proiecte, 1.114 de cereri de finantare au fost deja selectate in vederea acordarii finantarii catre solicitanti.

Valoarea proiectelor selectate pana in prezent este de peste 67,7 milioane de euro. Restul proiectelor depuse se afla in etapa de evaluare iar pe masura ce sunt selectate, AFIR va publica pe pagina oficiala de internet (www.afir.info) Rapoartele de selectie.

Cele mai accesate linii de finantare PNDR in 2015

- Cele mai multe cereri de finantare, 2.874, au fost depuse la sediile Oficiilor Judetene ale AFIR pentru Submasura 6.1 "Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri", prin care fiecare proiect poate beneficia de maximum 50.000 de euro. Valoarea totala nerambursabila pentru toate proiectele depuse acum este de 120,77 milioane de euro.

- Interes mare a fost si pentru Submasura 4.1 "Investitii in exploatatii agricole" pentru care AFIR a primit 668 de cereri de finantare depuse on-line, dintre care 344 privesc sectorul vegetal. Valoarea totala nerambursabila a tuturor proiectelor se ridica la 266,29 milioane de euro.

Incepand cu 8 iulie au fost deschise noi sesiuni de depunere a cererilor de proiecte pentru finantare prin Submasura 4.1a, Submasura 4.2, Submasura 4.2a si Submasura 6.3. Pentru aceste submasuri (mai putin sM 4.1a care s-a inchis pe 30 octombrie 2015) termenul de depunere a fost prelungit de la 30 octombrie la 18 decembrie 2015:

- Proiectele primite on-line pe site-ul www.afir.info pentru Submasura 4.2 "Sprijin pentru investitii in procesarea/ marketingul produselor agricole" sunt 81 la numar, avand valoarea totala nerambursabila de 67,04 milioane de euro.

- Pentru Submasura 4.1a "Investitii in exploatatii pomicole" s-au depus 65 cereri de finantare, in valoare totala nerambursabila de 28,26 milioane de euro, iar prin Submasura 4.2a "Investitii in procesarea/ marketingul produselor din sectorul pomicol" s-a depus 6 proiecte cu valoarea de aproximativ 1,37 milioane de euro.

- Investitiile in fermele mici au continuat sub o forma mult mai extinsa si in actuala perioada de programare, pentru Submasura 6.3 "Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici" fiind depuse la sediile Oficiilor Judetene ale AFIR 1.254 de cereri de finantare in valoare totala nerambursabila de 16,51 milioane de euro.

- O alta Submasura solicitata intens in PNDR este Submasura 6.2 "Sprijin pentru infiintarea de activitati neagricole in zone rurale". Incepand din 14 iulie 2015 cand a fost lansat apelul de primire a cererilor de finantare si pana la finalul sesiunii de dpunere (30 octombrie 2015), AFIR a primit 1000 cereri de finantare, insumand 59,89 milioane de euro.

- Sesiunea de primire a proiectelor prin intermediul Submasurii 6.4 "Investitii in crearea si dezvoltarea de activitati neagricole" a fost deschisa pe 14 iulie 2015, fiind depuse on-line pe www.afir.info 502 de proiecte de investitii cu o valoare totala nerambursabila de aproximativ 76 milioane de euro.
Parallax

Vizualizari
26
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri