Raluca Abrihan

Mark Zuckerberg, discurs la Harvard: Minciuna periculoasa care ne face sa ne simtim neadecvati. Filmele si cultura pop expun total gresit o anumita idee

Imagine principala
VIDEO Mark Zuckerberg, discurs la Harvard: Minciuna periculoasa care ne face sa ne simtim neadecvati. Filmele si cultura pop expun total gresit o anumita idee
​“Daca duc pana la final acest discurs va fi prima data cand reusesc sa inchei ceva la Hardvard”, a spuns razand Mark Zuckerberg, fondatorul Facebook, intr-un discurs tinut la prestigioasa universitate, unde a fost student cu 12 ani in urma, dar nu a reusit sa termine facultatea. El a vorbit despre evolutia societatii in contextul in care automatizarea si tehnologia va duce la inlocuirea a zeci de milioane de locuri de munca si despre cum noua generatie vine cu un puternic spirit de antreprenoriat, dar trebuie sa invete sa isi puna in aplicare ideile.

Mark Zuckerberg are 33 de ani si a fost student la Harvard, dar a renuntat la studii in urma cu 12 ani, fara a absolvi facultatea. Insa, in timpul acelei perioade a pus bazele retelei Facebook. Intr-un discurs sustinut joi, cu prilejul obtinerii unui titlu onorific de doctorat, el le-a explicat studentilor despre transformarea ideilor in proiecte si afaceri importante, despre cum sa abordezi aceste proiecte ca ele sa aiba sens intr-un viitor in care piata muncii se va schimba fundamental.

Iata o parte din discursul sefului Facebook:

Azi vreau sa vorbesc despre scop. Dar, nu sunt aici pentru a va da clasicul sfat ca fiecare sa isi gaseasca scopul. Suntem generatia Millenials. Noi incercam sa facem asta din instinct. In schimb, sunt aici sa va spun ca gasirea scopului nu este suficient. Marea provocare pentru generatia noastra este de a crea o lume in care fiecare sa aiba un sens al scopului.

Una dintre povestile mele preferate este aceea in care John F. Kennedy se afla in vizita la centrul spatial al NASA, a vazut un om de serviciu cu o matura in mana si l-a intrebat ce face. Omul de serviciu i-a raspuns: “Domnule Presedinte, ajut la trimiterea unui om pe Luna”.

Scopul este sa ne dam seama ca suntem parte din ceva mult mai mare decat noi, ca e nevoie de noi, ca avem ceva mai bun in fata noastra pentru care sa muncim.

Pe vremea cand parintii nostri terminau facultatea, scopul lor in viata era dat de serviciu, biserica si comunitate. Dar azi, tehnologia si automatizarea elimina multe joburi. Sa fii membru intr-o comunitate nu mai are aceeasi importanta. Multi oameni se simt deconectati si deprimati si incearca sa umple un gol.

In calatoriile mele am discutat cu copii din scoli de corectie si dependenti de droguri, care imi spuneam ca viata lor ar fi putut sa aiba o alta turnura daca li s-ar fi dat ceva de facut, daca ar fi avut parte de un program after school, sau daca ar fi avut unde sa se duca. Am intalnit muncitori din fabrici care stiu ca nu mai au cum sa se intoarca la vechile lor locuri de munca si incearca sa isi gaseasca locul.

Pentru a putea face ca societatea sa evolueze trebuie sa rezolvam aceasta provocare a noii generatii: nu doar sa cream noi locuri de munca, dar sa cream noi teluri in viata. (…) Nu este suficient sa ai tu un scop, trebuie sa creezi teluri in viata si pentru ceilalti.

Astazi, vreau sa vorbesc despre trei modalitati prin care putem creea o lume in care toti sa aiba un scop in viata: prin creara unor proiecte mari si importante impreuna, prin redefinirea egalitatii astfel incat toti sa aiba libertatea de a-si urma scopul si prin a construi o comunitate globala.

In primul rand sa luam proiectele mari si importante la care trebuie sa lucram impreuna:

Generatia noastra va fi nevoita sa se confrunte cu inlocuirea a zeci de milioane de locuri de munca prin automatizare, precum cea adusa de masinile autonome si camioanele care se conduc singure. Dar avem capacitatea de a face atat de multe impreuna.

Fiecare generatia este definita de un anumit lucru. Peste 300.000 de oameni au muncit in trecut pentru a trimite un om pe luna. Apoi, milioane de voluntari imunizau copiii din intreaga lume impotriva poliomelitei si multe alte proiecte comune.

Acum este randul nostru sa sa facem lucruri marete. Stiu ca probabil multi va ganditi ca nu aveti voi cum sa strangeti milioane de oameni care sa se implice in orice tip de proiect. Dar sa va spun un secret: nimeni nu stie asta la inceput. Ideile nu vin intr-o forma completa din prima, ele se contureaza in timp ce lucrezi la ele. Dar, trebuie pur si simplu sa incepi sa le pui in practica.

Daca trebuia sa inteleg tot ce presupune crearea de legaturi intre oameni inainte de a incepe sa lucrez la realizarea Facebook, probabil ca nu i-as mai fi dat drumul niciodata.

  • Cum ne influenteaza industria de divertisment

Filmele si cultura pop expun total gresit acest lucru. Ideea unui moment singular de "evrika" este o minciuna periculoasa. Ne face sa ne simtim neadecvati atata vreme cat noi inca nu am avut acel moment. Ii impiedica pe oamenii care ar putea avea idei bune sa inceapa sa lucreze la ele. Ah, si stiti ce nu mai inteleg filmele despre inovatie? Nimeni nu sta sa scrie formule matematice pe o tabla de sticla. Asa ceva nu se intampla.

E bine sa fii idealist. Dar pregateste-te sa fii inteles gresit. Oricine lucreaza la o idee mareata este numit nebun la un moment dat, chiar daca in final se dovedeste ca ai dreptate. Oricine vrea sa ia initiativa va fi criticat pentru ca se misca prea repede, pentru ca oricand vor exista oameni care vor sa iti puna frana.

In societatea nostra, de multe ori nu ajungem sa facem lucruri marete pentru ca ne este frica sa nu facem greseli. Realitatea este ca orice am alege sa facem va avea defecte in viitor, dar asta nu trebuie sa ne impiedice sa ne apucam de acel lucru.

Drept urmare, preluarea de proiecte mari si insemnate e primul lucru pe care il putem face pentru a crea o lume in care toata lumea are un scop.

A doua chestiune este redefinirea egalitatii pentru a oferi tuturor libertatea de care au nevoie pentru a-si urmari scopul.

Multi dintre parintii nostri au avut joburi stabile pe durata carierelor. Acum, avem toti spirit antreprenorial, fie ca incepem noi proiecte sau ne cautam rolul in societate. Si asta e minunat! Cultura noastra bazata pe antreprenoriat este felul in care acceleram progresul.

O cultura antreprenoriala infloreste atunci cand este usor sa incerci multe idei noi. Facebook nu a fost primul lucru pe care l-am creat. Am creat, de asemenea, jocuri, sisteme de chat, aplicatii pentru studiat si playere de muzica. Nu sunt singurul. J.K. Rowling a fost respinsa de 12 ori de edituri, inainte sa publice Harry Potter. Chiar si Beyonce a trebuit sa faca sute de cantece pana sa ajunga la Halo. Cele mai mari succese apar din libertatea de a da gres.
    
Dar astazi, ne confruntam cu un nivel mare de inegalitate, de distributie a averii, care face rau tuturor. Cand nu ai libertatea de a-ti transforma ideea intr-o initiativa istorica pierdem cu totii. In acest moment societatea noastra este prea concentrata pe rasplatirea succesului si nu facem destule pentru a usura procesul de a incerca de cat mai multe ori.

Sa fim sinceri. Ceva este in neregula cu sistemul nostru daca pot sa plec de aici si sa fac miliarde de dolari in 10 ani in timp ce milioane de studenti nu isi permit sa isi plateasca imprumuturile, cu atat mai putin sa isi deschida o afacere.

Cunosc multi antreprenori si nu niciunul dintre ei nu a renuntat la a-si deschide o afacere de teama ca nu va face destui bani. Dar cunosc multi oameni care nu si-au urmat visele pentru ca nu aveau o plasa de siguranta in caz ca dau gres.

Stim cu totii ca nu avem succes doar pentru ca am avut o idee buna sau pentru ca muncim din greu. Avem succes si datorita norocului. Daca ar fi trebuit sa imi intretin familia in tinerete, in loc sa am timp sa codez, daca nu stiam ca voi fi ok in caz ca Facebook nu va avea succes, nu as fi aici astazi. Daca suntem sinceri, cu totii stim cat de mult noroc am avut.

Fiecare generatie isi dezvolta o definitie a egalitatii. Generatiile anterioare s-au luptat pentru dreptul de vot si pentru drepturi civile. Au avut programele New Deal si Great Society. Acum este randul nostru sa definim un nou contract social pentru generatia noastra.

Ar trebui sa avem o societate ce masoara succesul nu numai prin intermediul indicatorilor economici cum ar fi PIB-ul, ci dupa numarul oamenilor ce au un rol pe care il considera insemnat. Ar trebui sa exploram idei cum ar fi venitul universal de baza pentru a oferi tuturor o plasa de siguranta pentru a incerca lucruri noi. Ne vom schimba locul de munca de multe ori, asa ca avem nevoie de un sistem accesibil de servicii de ingrijire a copiiilor si de sanatate ce nu se afla sub monopolul unei singure companii. Cu totii vom face greseli, asa ca avem nevoie de o societate ce se concentreaza mai putin pe a ne incarcera sau a ne stigmatiza. Si, odata ce tehnologia evolueaza, avem nevoie de o societate ce se concentreaza pe o educatie continua pe tot parcursul vietilor noastre.
    
Si da, a da tuturor sansa de a-si urmari scopul in viata nu este lipsit de costuri. Oameni ca mine ar trebui sa plateasca pentru asta. Multi dintre voi va veti descurca bine in viata si asa e si normal.

Acesta este motivul pentru care eu si Priscilla am creat Chan Zuckerberg Initiative si ne am alocat o parte a veniturilor pentru a promova egalitatea de oportunitate. Acestea sunt valorile generatiei noastre. Nu s-a pus niciodata problema daca vom face asta. Singura intrebare a fost cand.

Telul nu este neaparat legat numai de munca. A treia modalitate prin care putem dezvolta simtul de scop si de insemnatate este prin consolidarea comunitatii. Si cand generatia noastra spune „toti”, se refera la toti din lume.


Parallax

Vizualizari
2123
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri